Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atitudini de sezon

Publicat in Jurnalul, duminică 1 iulie 2012 ·

E la modă plecatul la mare, cu cort, fără cort, cu maşini pline de provizii sau cu clasa a doua a trenurilor vechi, cu prietenii de termen scurt sau cu familii de toată viaţa, sezonul e abia la început, tinerii încep să-şi dea seama cât de puţin îi interesează actualitatea politică şi actualitatea socială, cei mai în vârstă stau deocamdată acasă, soarele arde prea tare şi s-ar putea să se aleagă cu insolaţii, cu dureri de cap şi cu braţele înroşite excesiv şi, prin urmare, cu fel de fel de alte complicaţii şi cheltuieli, dar nu asta e problema esenţială, important e că a s-a dat drumul sezonului, că autostrada soarelui e tot mai umbrită de cauciucul automobilelor care au ca destinaţie o zi, o săptămână sau măcar o clipă de vacanţă.

Nu am văzut marea anul acesta, nu ştiu exact când şi dacă o să o văd, nu mă plâng şi nici nu caut confirmări forţate, dar mă apucă un fel de tristeţe şi un fel de remuşcare când mă gândesc că ne despart mai puţin de trei sute de kilometri şi, totuşi, se întâmplă să nu ne întâlnim anotimpuri la rând, e un fel de vinovăţie în tot ce facem noi, cei rămaşi în Bucureşti la final de săptămână, când buletinele de ştiri arată insistent temperatura apei pe ecranul mic al televizorului care încălzeşte şi mai tare aerul sufrageriilor, e un fel de resemnare în obiceiul de a butona telecomanda, în căutarea unei linii directe cu valurile, cu ritmicitatea mării, cu infinitul ei, pe care încă nu l-am putut scoate din inimi, pe care nici măcar nu am vrut să ni-l înstrăinăm din gesturi şi din promisiuni, din planuri şi din speranţe, e un fel de confirmare în privirile noastre care-i caută albastrul în toate nuanţele din jur, în toate adierile şi-n toate consolările.

Am citit undeva, pe internet, că sâmbăta asta care tocmai a trecut a fost mai lungă cu o secundă. O secundă pe care nu ştiu ce mare institut ne-a dăruit-o ca să avem timp d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Aventura României la Euro 2024 a început. România - Ucraina, scor 1-0 după o repriză. Gol superb al lui Stanciu - VIDEO

News.ro acum 20 minute
Naţionala de fotbal a României şi-a început aventura la Campionatul European de fotbal, luni, înfruntând în grupa E selecţionata Ucrainei. La meciul de la Munchen, de pe Allianz Arena, asistă mii de suporteri tricolori, între care se numără şi premi

Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie la o bază militară din Cehia folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene

News.ro acum 56 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate medie au fost

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 3 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Fostul director al Ambulanței Neamț, trimis la închisoare pentru luare de mită. Cât era șpaga minimă pentru angajare. Președintele unei comisii de examinare: „Știți medicină de urgență cât păr pe broască”

G4Media acum 3 ore
Fostul director al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ, Dan Morenciu, a fost condamnat definitiv pe 13 iunie, de Curtea de Apel Bacău, la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Dan Morenciu cer

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 5 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°