Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL HIDRO: Nedeclararea stării de insolvenţă până acum este infracţiune, caz de bancrută simplă

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 1 iulie 2012 ·

Decizia intrării în insolvenţă a fost mai mult decât necesară, iar nedeclararea până acest an a stării de insolvenţă este un caz de bancrută simplă, a spus astăzi Remus Borza, administrator judiciar al Hidroelectrica în cadrul emisiunii După 20 de ani de la Pro TV.

- În circa 40 de zile va fi prezentat raportul privind ce a generat starea de insolvenţă a Hidroelectrica. Starea de insolvenţă s-a stabilit în urmă cu un an de zile, a mai spus Remus Borza. - S-a raportat starea de insolvenţă la profit, ori aceasta se raportează la disponibilităţile băneşti. Datoriile erau de circa un miliard de euro.

- Toate societăţile cu capital de stat ar trebui să treacă prin insolvenţă. Cu Hidroelectrica se urmăreşte o reaşezare pe fundamente sănătoase a unei societăţi care se reprezinte şi pe viitor perla coroanei. - Expunerea băncilor pe Hidro este de doar 378 milioane de euro. Băncile au făcut bani frumoşi cu Hidroelectrica şi creditele nu sunt toate scadente în 2012.

Remus Vulpescu - fost preşedinte al CA Hidroelectrica

-Nu am avut o consultare cu Victor Ponta când am luat decizia introducerii insolvenţei Hidroelectrica.

- Am informat ministrul de economie asupra stării companiei. Am încercat ca starea de insolvenţă să fie evitată pe cât posibil dar tot eu am semnalat că la Hidro există un potenţial mare de reorganizare şi nu există riscul ca societatea să intre în faliment.

Contractele cu băieţii deştepţi

- Majoritatea partenerilor comerciali ai Hidroelectrica au acceptat să participe la negocieri pe contracte.

- Deschiderea procedurii de insolvenţă nu a avut ca scop aceste contracte bilaterale, a spus Remus Vulpescu. Acestea erau oricum investigate de Comisia Europeană.

- În acest moment ne uităm cum să ajutăm Oltchim,a spus Remus Vulpescu. În 2006 şi prima parte a lui 2007 era a doua per

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 17 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 58 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 17 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 42 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 17 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°