Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sănătatea de la sat vs confortul de la oraş

Publicat in Jurnalul, duminică 1 iulie 2012 ·

Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului din România, propune publicului bucureştean cea de-a treia expoziţie a Muzeului Copilăriei, ce aduce în discuţie nevoile generale ale copilului

Muzeul Ţăranului Român a organizat vernisajul expoziţiei dedicate Muzeului Copilăriei, "Lucruri mici, pentru nevoi mari", la Sala Irina Nicolau. Coordonatorii proiectului spun că "expoziţia îşi propune să păşească în lumea lucrurilor de care copilul are nevoie zi de zi: hrană, haine, sănătate, igienă, mobilier şi instrumentar gospodăresc pe măsura sa. Ca şi până acum, facem acest demers referindu-ne atât la fenomenele tradiţionale, cât şi la transformările lor contemporane".

Iată care era specificul românesc în urmă cu mult timp: pentru o viaţă cât mai lungă, la ţară, copilul nu putea să se privească în oglindă până nu împlinea vârsta de 1 an, dar nici să fie prea deştept. Atunci, trecerea dincolo de media normalităţii colective nu era o valoare în sine, cum este mentalitatea actuală, ba chiar putea deveni un pericol (de a fi dăruit cu un destin excepţional). La sat, atunci când se ridica pentru prima oară în picioare pruncul, se desena un cerc magic împrejurul său, repetat apoi în dreptul pragului. Astfel se credea că micuţul va căpăta şi abilitatea mersului; împotriva piedicii mersului erau tăiate două pene de găină în faţa sa.

Tot odinioară, în viziunea ţăranului vechi, omul se naşte sănătos, sănătatea este un dat de la naştere. Astfel, ea trebuie doar întreţinută. Din acest motiv, acţiunile grupului social sunt îndreptate spre păstrarea bunului început, decât spre obţinerea unui mai bine. "Pentru aceasta, corpul copilului trebuie să rămână în ordine, iar integritatea corporală iniţială să nu fie ştirbită. Era indicat ca părul pruncului să nu fie tăiat până la vârsta de 1-3 ani, asemenea şi unghiile,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca / S-au evacuat 22 de copii, dar şi 27 de adulţi – părinţi şi cadre medicale

News.ro acum 48 minute
Pompierii din Cluj au intervenit, vineri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca. Focul nu s-a extins, dar s-au evacuat 22 de copii, dar şi 27 de adulţi – părinţi şi cadre me

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

News.ro acum 7 ore
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 2 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Naţionala de minifotbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Mediafax acum 8 ore
Tricolorii sunt într-o formă debordantă la turneul final european, unde sunt neînvinşi până în acest moment. Ei au câştigat grupa preliminară şi au ajuns fără înfrângere pînă în sferturile de finală. Jucătorii antrenaţi de Virgil Bejenaru nu au avut

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 8 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Euro 2024: Lotul final al Angliei, fără Grealish şi Maguire

News.ro acum 8 ore
Selecţionerul Gareth Southgate a anunţat, joi, lotul de 26 de jucători al Angliei pentru Campionatul European. Potrivit Reuters, din lotul lărgit de 33 de jucători s-a renunţat la Jack Grealish, Harry Maguire, James Maddison, Jarrad Branthwaite, Jam

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 12 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 7 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°