Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber, corect şi reciproc - criteriile vitale ale comerţului global

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 iulie 2012 ·

Când liderii europeni s-au întâlnit la summitul UE săptămâna trecută, ordinea lor de zi a fost dominată de criza financiară a zonei euro. În fiecare stat membru, companiile sperau că se vor lua măsuri pentru soluţionarea unor probleme precum scăderea dezvoltării, şomajul în creştere şi slăbirea încrederii clienţilor.

Toţi producătorii, în special cei care depind de exporturi, aşteptau semne de progres cu privire la un alt punct de pe ordinea de zi a summitului: "revizuirea progresului şi discutarea manierei în care Uniunea îşi poate aprofunda relaţiile comerciale şi investiţiile cu partenerii principali".

Comerţul liber este un principiu sprijinit în întreaga industrie auto, în special de companii precum Ford Motor Company, care deserveşte clienţi pe şase continente ale lumii. De-a lungul istoriei sale, Ford a sprijinit pe deplin acordurile comerciale libere; acestea sunt vitale pentru circulaţia liberă a bunurilor precum autovehiculele şi componentele acestora. Pentru a fi eficiente tranzacţiile comerciale necesită eliminarea barierelor tarifare şi nontarifare impuse, absenţa manipulării valutare şi liberalizarea import-export reciprocă de către naţiunile implicate în aceste tranzacţii.

Cu toate acestea, experienţa ne arată că teoriile privind comerţul liber susţinute în acordurile oficiale nu sunt întotdeauna materializate de practica implementării în realitate a comerţului liber. Principiul comerţului liber trebuie reinstituit deoarece Comisia Europeană încearcă să obţină un mandat de negociere de la statele membre pentru a implementa un acord comercial extins cu Japonia, cea de-a treia putere economică din lume. Statele membre ar trebui să acţioneze cu prudenţă.

Toţi liderii de afaceri trebuie să sprijine comerţul liber atunci când regulile sale sunt transparente şi implementate corect. Desigur că Ford sprijină acest principiu. Mai mult d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 49 minute
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Arad: Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a violat în repetate rânduri o fată de 13 ani

News.ro acum 54 minute
Un bărbat din Lipova, judeţul Arad, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat o fată de 13 ani, în repetate rânduri, chiar în locuinţa sa.

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°