Dansul contemporan mi-a confirmat cât de greu e să fii liber şi, în acelaşi timp, în armonie cu ceilalţi. Suntem pisici care se ghemuiesc, maimuţe care descoperă verticalitatea, copii adormiţi ce se trezesc şi desenează în nisip, oameni care merg pe stradă atenţi la respiraţia, paşii, spaţiul ceilorlalţi. "Niciodată nu vei mai gândi şi simţi acelaşi lucru pentru un om după ce-l vei atinge. Asta ne-a spus coregraful Royston Maldoom, care a creat «Pasărea de foc», primul spectacol de dans comunitar în România", povesteşte Ada Lungu. Ea are 35 de ani, e specialist în comunicare şi PR, a crescut într-o familie de muzicieni şi, de mică, a fost captivată de balet şi dansul contemporan: "Mă fascinează estetica mişcării şi modul în care se exprimă corpul uman fără cuvinte. Nu mă satur să privesc spectacole de balet şi de dans contemporan, iar ideea că aş putea să fac şi eu aşa ceva mi-a venit când am promovat proiectul «Pasărea de foc». Atunci am văzut ce poate face cu amatori un coregraf priceput. Dansul contemporan are o dimensiune experimentală, e mai puţin înţeles, mai puţin cunoscut. M-am întrebat de ce nu am atras mai mulţi prieteni către dansul contemporan. Cred că e inerţia sau lipsa de rigoare în ceea ce vrem să facem pentru noi înşine. În plus, oamenii cred că trebuie să ai formaţie de balerină pentru asta, ceea ce nu e adevărat. Practic, dansăm în fiecare zi, cu fiecare gest, cu fiecare mişcare."

"Cel mai greu e să-i faci pe oameni să se relaxeze"

Irina Roncea, coregrafa care ne iniţiază în dans contemporan, a întâlnit şi ea aceleaşi reticenţe: "Am fost întrebată: «Crezi că eu pot să fac?» Le spun tuturor că oricine poate. Dansul contemporan îţi oferă o libertate foarte mare în a-ţi arăta emoţiile, e mult mai aproape de fiinţa umană. Nu sunt lebădă, sunt om, am carne şi suflet. Îţi iau glezna şi ţi-o sărut, şi lumea plânge în sală. În dansul contem