Ioan Rus, acest Heidegger al militienilor, are dreptate. „Pă” filosofie – e si asta o teza – de la presocratici incoace, nu s-a mai spus nimic nou. Granitele filosofiei au fost cumva asezate intre problemele ridicate de Heraclit si Parmenide. E ceea ce a inteles Nietzsche, obsedat de presocraticii sai, si mai apoi Heidegger, care a certat istoria de 2500 de ani ca a uitat de fiinta si s-a preocupat doar cu fiintarea. Asta nu stie si nici nu a inteles CTP, care l-a luat prea in serios pe Rus si l-a facut prost.

Or, problema ridicata de Ioan Rus este alta si ea vad ca streseaza in mod real destula lume. Se plangea ministrul de Interne ca de ce umblam la „acorduri atat de fine”, alta treaba nu avem? Daca tot nu s-a spus nimic nou pe lume de 2500 de ani, ce sens are sa ne pierdem noi acum intr-un fleac din asta de plagiat? Cateva zeci de pagini xeroxate intr-o teza de doctorat – asta e o problema azi, cand noua ne arde casa? Pentru ce atata galagie? Nu mai bine ne apucam noi de treaba, ca sa-i ajungem din urma pe nemti la productivitate?

Paradoxal, zgomotul nebun iscat de scandalul plagiatul da dureri de cap nu doar sustinatorilor lui Ponta, ci si celorlalti. Aflam de la Liiceanu, de exemplu, ca ultimele evenimente le provoaca insomnii marilor creatori ai neamului si le bruiaza munca la operele care, altfel, sigur ar atinge istoria la scara mare. In ce ma priveste, cred ca miza ar trebui dublata, scandalul triplat si isteria dusa pana la limita suportabilului – macar asa aflam oficial ceea ce oricum stiam si banuiam tot timpul. Ori daca suntem unde suntem, e si pentru ca niciodata nu am dus nimic pana la capat. Nu ne-am indurat niciodata sa demolam totul, am tremurat mereu in momentele esentiale. Daca tot ne-am apucat de plagiate, sa nu ne lasam pana nu facem praf toti doctorii din tara!

Miza scandalului care intinde nervii tuturor e acordul fin sau g