Comportamentul dlui Ponta, de la instalarea sa la butoanele puterii, ni-l arată oscilând între cele două personaje.
Am lipsit vreo zece zile din ţară şi, când m-am întors, am găsit-o cu susu-n jos! Sigur că asta n-ar fi ceva nou într-o Românie în care, de când mi-aduc aminte, anormalitatea ţine loc de normalitate. Mi se pare însă că s-au întâmplat prea multe şi prea repede.
Întâi, fostul prim-ministru Adrian Năstase, condamnat definitiv la închisoare, s-a împuşcat în gât ca să fenteze pedeapsa, dar nu i-a ieşit aşa cum trebuie şi-acum zace, bandajat şi neconsolat, după gratii. Apoi, actualul prim-ministru Victor Ponta, acuzat de plagiat în teza de doctorat, a fost găsit vinovat de membrii unui consiliu academic pe care l-a dizolvat, din pix, chiar în timpul dezbaterilor.
Nu în ultimul rând, Traian Băsescu n-a mai ajuns la Bruxelles, nu pentru că nu şi-ar fi dorit să stea la masa Consiliului European, ci fiindcă scaunul i-a fost ocupat, cu japca, de concurentul de la Palatul Victoria. Asta chiar dacă-n Constituţie scrie, negru pe alb, că preşedintele reprezintă România, fapt confirmat în clar de Curtea Constituţională. Dar cine mai dă doi bani, în ziua de azi, pe ce spune una dintre instituţiile fundamentale ale statului de drept şi, în general, pe statul de drept?
De la izbucnirea celor trei scandaluri s-au vărsat câteva călimări de cerneală. În lipsa mea, comentatorii şi analiştii le-au întors pe toate feţele, aşa că n-o să revin asupra lor. O singură observaţie lipseşte, cred, pentru a înţelege tabloul complet al vremurilor nebune în care trăim. Comportamentul dlui Ponta, de la instalarea sa la butoanele puterii, ni-l arată oscilând între cele două personaje.
Pe de-o parte, „micul Titulescu" a moştenit de la fostul său şef şi îndrumător de doctorat, Adrian Năstase, anumite trăsături de comportament politic. Începând
