O întrebare postată pe site-ul de socializare Quora a născut o dezbatere aprinsă în rândul internauţilor, pe tema inteligenţei lui Natalie Portman care, spun unii, nu ar fi fost atât de sclipitoare dacă luminile de la Hollywood nu ar fi căzut pe ea, potrivit Business Insider.
Postarea începe cu un citat de pe Wikipedia, în care sunt enumerate realizările academice ale actriţei, din vremea în care era studentă a Universităţii Harvard. Sunt menţionate, printre altele, două lucrări de cercetare la care Portman a fost co-autor şi alte studii de psihologie pe care le-a scris actriţa. Postarea de pe Quora se încheie cu o întrebare: “Cât de impresionantă ar fi performanţa academică a lui Natalie Portman, dacă nu ar fi fost o vedetă la Hollywood? ”.
Utilizatorii reţelei de socializare au început imediat o dezbatere pe această temă. Un internaut care susţine că a studiat la Harvard în aceeaşi perioadă cu Natalie Portman a povestit că actriţa şi-a demonstrat, în timpul studenţiei, inteligenţa.
Totodată, în opinia aceluiaşi utilizator, însuşi faptul că Portman a fost admisă la Harvard, chiar dacă aceasta se întâmpla într-un moment în care actriţa era deja celebră, este o performanţă care nu trebuie contestată. Acelaşi absolvent de Harvard aminteşte că prestigioasa universitate obişnuieşte să faciliteze intrarea unor elevi care fac performanţă în diverse domenii. “Mulţi studenţi au o cale de acces mai uşoară la Harvard, datorită faptului că excelează la diverse competiţii naţionale sau internaţionale. Asta e de fapt ceea ce aduce studenţii speciali la Harvard. La unii e vorba de matematică, la alţii de vioară, comunicare sau fotbal. La ea (Natalie Portman, n.red.) a fost vorba actorie”, adaugă internautul, care dă asigurări că Portman nu e foarte inteligentă pentru o actriţă, ci e "foarte inteligentă pentru o persoană inteligentă".
Stephen M. Kossly