Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iranul va efectua exerciţii militare constând în lansări de rachete în deşert

Publicat in Romania Libera, luni 2 iulie 2012 ·

Iranul va efectua începând de luni exerciţii constând în lansări de rachete în deşert timp de trei zile, ca răspuns la eventualele ameninţări militare ale Israelului şi Statelor Unite, au declarat duminică Gărzile revoluţiei, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Rachete sol-sol cu rază lungă, medie şi scurtă vor fi lansate din diferite zone în Iran asupra unor replici ale bazelor aeriene ca cele utilizate de forţele militare din afara regiunii", a declarat generalul Amir Ali Hajizadeh, aflat la conducerea sistemelor de rachete din divizia aeronautică.

"Aceste manevre vizează să lanseze mesajul către naţiunile aventuriere că membrii Gărzilor revoluţiei sunt pregătiţi să îi înfrunte pe agresori (...) şi vor răspunde în mod decisiv la orice problemă pe care o pot cauza", a adăugat acesta, conform declaraţiilor raportate de site-ul de Internet al Gărzilor revoluţiei, Sepah News.

Iranul organizează frecvent acest tip de exerciţii însă acestea par acum menite să sublinieze capacităţile Teheranului de a atinge baze militare americane din statele vecine - în Afganistan, Bahrain, Kuweit şi în Arabia Saudită - în cazul unui atac al Statelor Unite sau al Israelului asupra Republicii islamice.

Israelul şi Statele Unite au declarat că o intervenţie împotriva Iranului nu este exclusă dacă acţiunile diplomatice şi sancţiunile internaţionale nu vor reuşi să împiedice continuarea programului nuclear iranian controversat.

Conform generalului Hajizadeh, exerciţiile cu rachete, denumite Marele profet 7, trebuie să permită "testarea preciziei sistemelor şi a focoaselor rachetelor" cu lansări asupra unor tabere fictive din deşertul Kavir din centrul Iranului.

Acesta a declarat că două tipuri de rachete balistice vor fi utilizate: Quiam cu o rază estimată la aproximativ 500 de kilometri (750 de kilometri conform presei iraniene) şi Khalij Fars, o rachetă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris și al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze și australiene, toţi cei

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 58 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 4 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 5 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°