A da cu oiștea în gard. Puțin folclor nu strică. Bun, cine cunoaște zicala știe că asta e pățania haiducului Irimia care fură o caruță cu cai. Nu prea știu de ce potera ajunge pe urmele lui, oricum Irimia se precipită și își încheie furtunoasa călătorie stupid, intr-un gard. Nu e prea clar dacă numele eroului nostru e sau nu o alterație a lui haramir, adica hoț de codru sau haiduc, în orice caz povestea lui e povestea ageamiului, a prostănacului fără pereche, a celui care doar pentru că e din cale afară de idiot i se întâmplă una ca asta.
De ce a ajuns Irimia de pomină? Să explorăm puțin situația. Irimia e fără îndoială un mare tâmpit. E un hoț, dar nu unul obișnuit. Generează aproape cu bună știință o încurcătură, dar e complet incapabil să o gestioneze. Nu-i lipsește curajul, clar, dar pare lipsit de orice urmă de talent. O să spuneți că ce i s-a întâmplat lui Irimia, i se poate întâmpla oricui. Ei bine, nu. Vreau să vă uitați puțin la altceva. Cuvintele oiște și gard sunt cuvinte care vin din bulgară și albaneză. Sunt uzuale în special în zonele Olteniei și Munteniei unde ai sate așezate pe spații mari, cu case și curți întinse și străjuite de garduri dure din ulucă, drumuri ceva mai spațioase etc; în Ardeal pățania lui Ieremia n-ar avea sens, cine a văzut satele de acolo știe de ce: casele sunt lipite unele de alte, drumurile înguste, deci condițiile astea ar fi făcut fără haz povestea; iar în Moldova sunt curente cuvinte ca tânjală (a te lasa pe tânjala, de aici vine pentru cine nu știe vorba asta), prigon, zăplaz, târcol etc în loc de oiște sau gard (satele se aseamănă în schimb cu cele din Muntenia/Oltenia). În orice caz, e o configurație a satului românesc via satul devălmaș (vezi H. Stahl dacă e nevoie, unde combinația obștească de proprietate colectivă și individuală, adică vatra satului, pădurea și izlazul, centura de terenuri agricole colective