Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Basescu vrea sa salveze delfinii din Marea Neagra

Publicat in Ziua Constanta, marți 3 iulie 2012 ·

Elena Basescu a lansat luni, impreuna cu alti patru membri ai Parlamentului European, o Declaratie scrisa privind protejarea delfinilor din Marea Neagra. Aceasta sustine ca "trebuie sa facem ceva inainte sa fie prea tarziu, pentru ca numarul delfinilor din Marea Neagra a scazut drastic in ultimii ani".

Initiativa de a salva delfinii din Marea Neagra ii apartine chiar Elenei Basescu, careia i s-au alaturat Andrey Kovatchev (EPP, Bulgaria), Kristian Vigenin (S&D, Bulgaria), Chris Davies (ALDE, UK) si Isabella Lövin (Verzi, Suedia).

"Am fost foarte impresionata de stirile despre sutele de delfini care au esuat in ultima perioada pe litoralul Marii Negre. Am simtit nevoia sa actionez, mai ales ca sunt nascuta la Constanta si am iubit dintotdeauna delfinii. Sunt animale frumoase, sensibile si inteligente, iar acum sunt in pericol. Trebuie sa facem ceva inainte sa fie prea tarziu, pentru ca numarul delfinilor din Marea Neagra a scazut drastic in ultimii ani. Ei sunt de multe ori victimele metodelor si practicilor de pescuit (prinzandu-se accidental in plase) si ale pescuitului ilegal, dar si ale poluarii", a precizat Elena Basescu.

Eurodeputata cere masuri suplimentare pentru protectia acestor mamifere, cum ar fi folosirea dispozitivelor acustice, la care se recurge in alte tarii si permite delfinilor sa evite plasele de pescuit.

"Speram in acelasi timp sa generam mai multa cooperare pentru protejarea delfinilor intre toate statele de la Marea Neagra, pentru ca este o problema comuna si trebuie rezolvata prin eforturi comune. Sinergia Marii Negre, in cadrul careia Romania este responsabila pentru programul pentru mediu, poate reprezenta un cadru potrivit de cooperare in acest domeniu", a precizat eurodeputata.

Daca Declaratia va obtine cel putin jumatate dintre semnaturile membrilor PE, va deveni o po

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 32 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Black Sea Oil & Gas a lansat o nouă companie, BSOG Energy SRL, axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz în România

News.ro acum 34 minute
Black Sea Oil & Gas SA (BSOG), împreună cu acţionarii săi, firma globală de investiţii Carlyle şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), anunţă lansarea BSOG Energy SRL, o nouă companie axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz

CSM: Cei mai mulți dintre candidații la admiterea în magistratură au picat testul psihologic

Gandul acum 24 minute
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, marți, că mai puțin de 16% dintre cei 234 de candidați care s-au prezentat la examenul psihologic pentru intrarea în magistratură au fost admiși. Dintre cei respinși, 92,39% nu au obținut media mi

Percheziții la sediul Ambulanței Prahova. Suspiciuni de împrumuturi CAR în baza unor adeverinţe de salariat falsificate

HotNews acum 2 ore
Procurorii efectuează miercuri șapte percheziții la sediul unor persoane fizice, la sediul unei instituţii publice şi la sediul unei instituţii financiare din Ploiești. Potrivit unor surse judiciare ciate de Agerpres, percheziţii au loc la sediul Se

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum o ora
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Un bărbat a murit într-un bazin de înot din Timișoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Press Alert acum 30 minute
Foto: Arhivă Tragedie, marți seara, la bazinul de înot din zona Dacia din Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 31 de ani a murit în timp ce înota. Cei prezenți l-au scos din apă și au încercat să-l resusciteze până la sosirea echipajelor de urgenț

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 27 minute
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Coreea de Nord trimite peste 90 de baloane pline cu gunoi şi murdărie în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Armata sud-coreeană a informat că au fost detectate peste 90 de baloane pline cu deşeuri trimise de Coreea de Nord, la câteva zile după ce Phenianul a ameninţat că va răspunde trimiterii de materiale de propagandă împotriva regimului de către activi

Un copil de 5 ani a ajuns la spital după ce a băut benzină. Unde se aflau părinții băiatului în timpul incidentului

Ziare.com acum o ora
Un băiețel de 5 ani din comuna gorjeană Dăneşti a ajuns la spital după ce a băut dintr-o sticlă în care era benzină. Într-un moment în care părinții nu au fost atenți, minorul a luat sticla cu benzină și a băut din ea, conform Adevărul. Cantitatea î

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°