Acum câteva săptămâni, la un talk-show moderat de Lorena Bogza, Mark Tkaciuk a încercat să răspundă la o serie de întrebări incomode. Printre acestea era şi cea referitoare la faptul de ce nu vorbeşte limba română. Vădit deranjat, dar pregătit de întrebare, Tkaciuk a răspuns că are probleme cu însuşirea limbii române şi că, în plus, e perfecţionist şi vrea să evite situaţiile în care ar putea părea ridicol în faţa publicului.
Pe lângă asta, el nu pretinde la funcţii supreme în stat şi nu are nevoie, spune el, de limba română, aşa cum o cere legislaţia.
Lorena Bogza a insistat că totuşi nu înţelege atitudinea acestuia, mai ales că ea însăşi a învăţat limba rusa, deşi nu i-a fost deloc uşor, dar în situaţia Republicii Moldova a înţeles că aceasta e o necesitate. Tkaciuk a adăugat atunci - foarte „original" - că, dacă i se vor crea condiţii speciale şi - încă şi mai „original" - partidul îi va ordona, va însuşi limba română până la 1 octombrie. Ca şi mulţi alţii, eu cred că Mark Tkaciuk nu vorbeşte limba română din principiu, deoarece nu respectă majoritatea etnolingvistică a Republicii Moldova. Pentru el, română este o limbă a „fasciştilor", a „aborigenilor", o limbă inferioară în raport cu „marea limbă şi cultură rusă". Este o problemă psihologică şi ideologică la mijloc, specifică lui Homo Sovieticus. În anii regimului sovietic, în RSSM, dacă cineva încerca să ia cuvântul la o adunare de partid în „limba moldovenească", imediat era etichetat ca susţinător al „regimului fascist al lui Antonescu", că ar fi „naţionalist" şi că ar fi ingrat faţă de „marele popor rus" şi limba pe care a vorbit-o „marele Lenin". Tkaciuk este moştenitorul acestei tradiţii xenofobe, şovine, antiromâneşti şi antieuropene.
O confirmare a celor spuse este şi luarea de cuvânt a unui deputat comunist, Grigore Petrenco, în şedinţă din 22 iunie a Parlamentului, când s-a discutat de