Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectele ajutorului dat de Guvern prin OUG: Judecătorii Curţii Constituţionale nu se mai pot opune suspendării preşedintelui

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 iulie 2012 ·

Surse oficiale au declarat anterior pentru Mediafax că Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, să modifice Legea Curţii Constituţionale, stabilind că instituţia nu va mai emite un aviz obligatoriu asupra hotărârilor Parlamentului.

Proiectul de ordonanţă, prin care avizul Curţii va fi tratat drept unul consulativ pentru hotărârile Parlamentului, a fost inclus pe agenda suplimentară a şedinţei de miercuri a Guvernului şi a fost aprobat.

"Nu s-a modificat nimic legat de schimbarea ori revocarea judecătorilor Curţii Constituţionale, dar s-a modificat Legea CCR, prin revenire la situaţia de dinainte de 2010, când Boc a făcut modificări, argumentul invocat fiind de a nu mai forţa Curtea Constituţională să fie «actor politic» şi să ia partea uneia dintre instituţiile politice aflate în conflict. Altfel spus, s-a luat posibilitatea de a da avize obligatorii legate de hotărârile Parlamentului", au declarat sursele citate.

Contactaţi de Mediafax, reprezentanţii Guvernului nu au comentat până la ora transmiterii acestei ştiri.

Marţi, întrebat de jurnalişti dacă Guvernul intenţionează să schimbe Legea Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta a răspuns negativ.

Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, că într-o oră USL va depune la Birourile permanente reunite documentele pentru declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta le-a spus judecătorilor Curţii Constituţionale că trebuie găsită o soluţie prin care parlamentarii să nu "abuzeze" de sesizarea instituţiei în cazul proiectelor adoptate de Legislativ şi a apreciat că nici judecătorii CC nu îşi doresc să devină a treia cameră a Parlamentului.

El a arătat că este necesar să fie modificată Constituţia anul viitor, iar rolul Curţii Const

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 2 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum o ora
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 10 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Concertul lui Nicki Minaj din Manchester a fost anulat, după ce artista a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam

Mediafax acum 50 minute
Nicki Minaj a fost arestată sub suspiciunea de posesie şi export de droguri uşoare înainte de a fi amendată şi i s-a permis să-şi continue călătoria, a declarat poliţia olandeză. Cu toate acestea, ea nu a ajuns la Manchester la timp pentru concertul

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 9 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 10 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Un incendiu izbucnit la o sală de jocuri provoacă moartea a cel puţin 20 de persoane, în India

News.ro acum o ora
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN. Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 13 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 13 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Vremea

București
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°