În urmă cu 20 de ani era o fetişcană şi semna cu numele Adina Anghelescu. Acum e măritată – Adina Anghelescu-Stancu, nu mai scrie cu pixul ci la computer, dar a stat în permanenţă cu ochii pe Justiţie.

Parchete, instanţe, barouri sau ministerul Justiţei îi sunt extrem de familiare Adinei, care le ştie întreaga istorie a ultimilor 20 de ani.

Bulina de la capătul tunelului….

Adina Anghelescu

Eu sunt fata care avea biroul pe coridor. Unul mic, la care mă zgribuleam să scriu şi ziua şi noaptea, într-o frenezie care mi-a rămas şi acum şi pentru mai târziu şi pentru cât o vrea Dumnezeu să ţin pixul în mână şi să fac ceea ce ştiu de vreo 20 de ani. Nu a fost primul ziar la care am lucrat, veneam din echipa de la "Baricada" – puţini îşi mai aduc aminte de această revistă strong - şi mai aveam încă multe de învăţat. Eram parte din generaţia tânără şi "nesimţită", care enerva prin curiozitate şi tupeu pe cei care trecuseră puntea de la presa cenzurată la presa liberă.

Am avut nişte colegi brici. Şi am avut şi nişte coordonatori adevăraţi. La ziarul lui Cristoiu – pentru că el a fost făcătorul – am trăit partea de agonie şi extaz din viaţa mea de gazetar. Este ziarul care nu m-a lăsat să am o viaţă personală pentru că stăteam între 16 şi 18 ore pe meterezele ştirilor la cald. Este ziarul la care am simţit ce înseamnă să lucrezi în echipă, şi noi, cei de-atunci chiar am fost ca o echipă de alpinişti. Am vrut să urcăm Everestul prinşi unul de altul într-o cordelină invizibilă a literelor şi nici unul dintre noi n-a căzut. Şi mă bucur azi că toţi am gustat victoria.

Pe mine m-a adus în echipa de la "Bulină" Sorin Roşca Stănescu. Eram naivă, timidă, dar zic unii, periculoasă. Vroiam să fac tot, să fiu peste tot, să scriu eu tot. Cam nasol. Unii te pot urî o viaţă pentru asta. Mi-aduc aminte că era ziua mea de naş