Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiştii Erste, despre lupta politică din România: Acţiuni fără precedent, la limita legii

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 iulie 2012 ·

Analiştii Erste descriu evenimentele politice de marţi drept "acţiuni fără precedent, la limita legii", care au ca scop aparent demiterea preşedintelui, dar economiştii băncii austriece menţin pentru moment estimările privind cursul şi costurile de finanţare ale statului, scrie Mediafax.

"Ieri seară (marţi - n.r.), o serie de acţiuni rapide, fără precedent, la limita legii, efectuate de o majoritate extinsă din Parlament, a condus la demiterea preşedinţilor ambelor Camere ale Parlamentului, precum şi a Avocatului Poporului. Aceste acţiuni se încadrează, se pare, într-o schemă complexă de demitere a preşedintelui Băsescu, iar ultimele evoluţii reprezintă un indiciu că suspendarea a intrat pe ultima sută de metri", se spune într-o analiză Erste.

Banca notează că va continua să urmărească atent evoluţiile de pe scena politică românească, însă prognozele de sfârşit de an pentru cursul de schimb şi costurile de finanţare ale statului rămân pentru moment neschimbate.

Erste estimează pentru sfârşitul lui 2012 un curs de schimb de 4,45 lei/euro şi un randament de 6,8% pentru obligaţiunile pe cinci ani, cu 0,45 puncte procentuale peste nivelul actual.

În plan macro, Erste notează că avansul vânzărilor retail din luna mai se datorează creşterii încrederii consumatorilor, iar retailul va încheia anul pe plus cu 2,5-3% după trei ani consecutivi de declin.

"Desigur, anul electoral a avut un rol de jucat în antrenarea optimismului, din punct de vedere al consumului", scriu analiştii Erste.

Banca a revizuit prognoza privind deficitul bugetar pentru acest an la 4,2% din PIB, de la 3,4% din PIB, pe fondul relaxării poziţiei fiscale, instabilităţii politice şi dificultăţilor de a menţine sub control cheltuielile în creştere.

România a convenit cu FMI să nu depăşească în acest an un deficit bugetar de 2,2% din PIB pe metodologia cash, încadrându-

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 9 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 8 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Regizorul Morgan Spurlock, nominalizat la Oscar pentru Super Size Me, a murit la 53 de ani

News.ro acum o ora
Regizorul nominalizat la Oscar Morgan Spurlock, cunoscut mai ales pentru filmul său din 2004 despre fast-food, Super Size Me, a murit la vârsta de 53 de ani, relatează BBC. În documentarul Super Size Me, Spurlock a trăit o lună întreagă cu o dietă b

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 10 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 9 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 13 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 12 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°