Multa cerneala a curs si o sa mai curga pe tema plagiatului comis de Victor Viorel Ponta (inca) premierul Romaniei, pana ce tarasenia va ajunge la punctul terminus.
Cel mai probabil va urma demisia personajului, care nu prea va avea cum sa reziste la uriasa presiune ce se va exercita asupra sa din interiorul si exteriorul tarii, de catre adversarii, dar si de catre actualii sai supusi si colaboratori, atunci cand vor realiza ca pagubele de imagine pe care le va produce sunt infinit mai mari decat cantonarea intr-o consecventa orgolioasa si absurda.
Sunt departe de a fi vreunul dintre admiratorii celui care a devenit fara veste printul neincoronat al mass-mediei de toate orientarile. Am considerat dintotdeauna ca el este evident imatur pentru pozitiile in care (ne)sansa sau, pur si simplu, intamplarea l-au aruncat, atunci cand i s-a pus pe cap palaria mult prea mare a sefiei celui mai important partid politic de la '89 incoace.
Asta nu pentru ca tineretea ar fi vreun handicap. Dupa cum nu este niciun merit, in sine. Este oricum un risc. Chiar daca exista cu prisosinta si destui oameni tineri care se ridica la nivelul tuturor exigentelor imaginabile pentru anumite ipostaze de mai mare raspundere, Victor Ponta nu se numara, dupa toate semnele, printre ei.
Ajunge sa-i studiezi fizionomia, sa-i contempli reactiile pripite, sa-i analizezi discursul pauper si stereotip in care nu se strecoara nici macar o fractiune de idee originala si cu miez, sa constati lipsa unui palmares profesional semnificativ, ca sa-ti dai seama ca el nu este pregatit si probabil nu va fi niciodata in masura sa asume misiuni atat de coplesitoare precum cea de sef al Executivului unei tari.
Si e greu de crezut ca aceste lucruri n-au fost sesizate de cei care i-au dat branci acolo unde nu ii era locul. Si ei sunt vinovati.
Fara a
