Presedintele PDL, Vasile Blaga, a sustinut, miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca deciziile de revocare din functie a presedintilor celor doua Camere si a Avocatului Poporului nu au fost si nici nu vor fi publicate in Monitorul Oficial, pana la intrarea in vacanta a Curtii Constitutionale, astfel incat acestea sa nu poata fi contestate.
"Deciziile de revocare a presedintilor Camerei si Senatului nu au fost publicate in Monitorul Oficial. Toate celelalte hotarari ale Parlamentului de ieri (marti - n.red.) se gasesc in Monitor. Ei pot sa nu publice aceste acte pana cand CCR intra in vacanta. Guvernul va emite o ordonanta de urgenta care va prelua puterea CCR de a se pronunta asupra legilor adoptate in Parlament", a spus Blaga, dupa ce a trecut in revista ilegalitatile comise, in opinia sa, de catre USL, in ultimele zile.
"Dupa evenimentele grave din ultimele zile, statul roman se afla intr-o situatie dificila. Problemele cu care ne confruntam nu sunt nici functiile, nici fotoliile, nici persoanele si nici partidele. Este vorba despre lege si democratia din Romania. PDL nu accepta abuzurile fara precedent din ultimele zile.
Multa lume s-ar putea intreba de ce conteaza atat o schimbare sau alta. Realitatea este ca schimbarile operate de Guvern si majoritatea din Parlament nu sunt coincidente. Ne aflam in fata unui atac concertat asupra valorilor democratice", a spus Vasile Blaga, care a fost inlaturat, marti, de la sefia Senatului, fara respectarea regulamentului acestei camere.
"Actiunile au inceput cu preluarea Monitorului Oficial, cu ajutorul caruia Guvernul poate manipula opinia publica. A urmat revocarea Avocatului Poporului, pentru ca numai el are dreptul sa sesizeze CCR in legatura cu neconstitutionalitatea actelor adoptate de Parlament. USL a pus la punct inca o manevra, mai marsava: o ordonanta de urgent