În scandalul plagiatului lui Victor Ponta, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan-Aurel Pop, a avut o poziţie foarte curioasă. La început, el a fost de acord cu evaluarea lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, apoi s-a răzgândit.

Reporter: Care sunt ­motivele ce ­v-au ­determinat să vă reconsideraţi poziţia în legătură cu organismele ­competente să constate ­presupusul plagiat?

Ioan-Aurel Pop: Nu am considerat niciodată că acest organism numit Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) are drept menire constatarea plagiatelor. De altminteri, oricine, intrând acum pe site-ul intitulat CNATDCU, poate observa uşor că între cele cinci atribuţii principale ale instituţiei nu este nici una care să se refere la plagiate. Drept consecinţă, de când sunt eu membru al său (de la finele anului 2010), ­Consiliul nu a discutat niciodată aşa ceva! Totuşi, nu cred că o instanţă de asemenea prestigiu are obligaţia să respingă de plano discutarea unor cazuri de plagiat (care ajung în atenţia sa), tocmai pentru că plagiatele trebuie cunoscute şi condamnate. Viaţa ştiinţifică din România se cuvine primenită şi din acest punct de vedere, eliminând practici reprobabile, care discreditează domenii şi discipline şi ne fac puţin credibili în plan internaţional. Dar, pentru demascarea unui plagiat, sunt proceduri consacrate, recunoscute, acceptate. Dovedirea unui plagiat nu este o chestiune facilă, observabilă şi de către un copil - cum s-a spus retoric -, ci o operaţiune serioasă, de care depind soarta unei persoane şi statutul unor instituţii şi discipline. Mi s-a părut nu numai firesc, ci chiar obligatoriu ca, înainte de pronunţarea Consiliului General (în componenţa căruia nu se află nici un profesor de drept!), să avem expertiza pomenitei comisii ­juridice. Or, acest lucru nu s-a întâmplat. Graba mi s-a părut