Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătăţii măreşte birul pus pe mediul de afaceri

Publicat in Romania Libera, joi 5 iulie 2012 ·

Statul ar putea încasa mai mulţi bani din contribuţiile la sănătate prin simpla modificare a bazei de calcul. Spre exemplu, în cazul unei persoane plătite cu salariul minim pe economie, contribuţia la sănătate va fi de 104 lei, faţă de 36 de lei cât este în prezent.

Ministerul Sănă­tăţii a publicat ieri pe site-ul de in­ternet al insti­tuţiei noul proiect de Lege a sănă­tăţii, care va sta în dezbatere publică timp de 60 de zile înainte de a fi adoptat.

În prezentarea sa, autorii proiectului de la Ministerul Să­nătăţii susţin că nu se schimbă cotele procentuale de con­tribuţii pentru sănătate. Acestea vor rămâne 5,5% pentru asigurat, 5,2% pentru angajator şi 5,5% pentru asiguraţii a căror contribuţie este plătită din alte surse.

Proiectul modifică însă baza de calcul a acestor contribuţii, astfel încât statul să încaseze mai mulţi bani de la companii şi asiguraţi. Dacă noua modalitate de calcul va fi aplicată, ea va reprezenta încă o lovitură dată mediului de afaceri.

Potrivit proiectului, în cazul angajatorului, cotele procentuale de contribuţie nu pot fi mai mici de 5,2 la sută, aplicate la un salariu mediu brut pe ţară.

În prezent, cota de 5,2% nu se aplică asupra unei sume minime. Aceasta face ca angajatorii să plătească această contribuţie pe salariile efectiv acordate angajaţilor. Dacă în prezent, în cazul unui angajat plătit cu salariul minim, contribuţia angajatorului este de aproximativ 36 lei lunar, în cazul în care proiectul de lege va intra în vigoare în forma actuală, contribuţia plătită va fi de 104 lei.

„În măsura în care se va aplica o astfel de prevedere, efectele ar fi covârşitoare, iar aceasta nu este de bun augur. Oricum, suntem printre cele mai taxate ţări din acest punct de vedere din Europa", spune un avocat al firmei de consultanţă fiscală Mazars. Nu vor scăpa nici beneficiarii de plăţi din drepturi de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum 31 minute
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

România, câştig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări

Mediafax acum 45 minute
România a primit câştig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări. Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligaţiile asumate faţă de investitorul olandez.

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum o ora
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 3 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Contestația depusă de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluției, admisă de ÎCCJ. Ce reclamau cei doi

Ziare.com acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis vineri, 14 iunie, contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ - Secția Parchetelor Militare ar

Alertă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de urgență pe Otopeni. În aeronavă ar fi fost și un scandal între pasageri. SRI intervine la fața locului

Ziare.com acum 2 ore
O alertă cu bombă a fost anunțată în legătură cu un avion care a decolat de la Chișinău. Aparatul a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni, iar SRI verifica aeronava și bagajele pasagerilor, potrivit antena3.ro. Sursa citată scrie că ar fi avut l

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 4 ore
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 3 ore
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

Papa Francisc participă pentru prima dată la summit-ul G7

Ziua Constanta acum o ora
Papa Francisc a ajuns vineri în complexul din sudul Italiei unde are loc reuniunea la vârf a G7, grupul ţărilor democratice cu cele mai importante economii ale lumii, relatează AFP şi ANSA. Este pentru prima oară când un conducător al Bisericii Cato

Ciolacu, despre prezidențiale: PSD va avea propriul candidat. Domnul Geoană nu e din afara partidului / Despre mutarea alegerilor: „Șmecheria se oprește la poarta Palatului Victoria”

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu a anunțat vineri, după o întâlnire cu liderii din teritoriu, că PSD va avea propriul candidat la prezidențiale. Întrebat despre susținerea lui Mircea Geoană la prezidențiale, liderul PSD a spus că va discuta cu aceasta, adăugând că „D

Vremea

București
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°