Evenimentele ultimelor săptămâni, un cumul de decizii care se traduc prin atacuri fără precedent la adresa unor instituţii ale statului de drept şi ale democraţiei, un amestec între imprudenţă, imaturitate, neseriozitate, care ar trebui să pună în gardă toate forţele de centru-dreapta din România, politicieni şi voci ale societăţii civile şi ale intelectualităţii, în egală măsură. Una dintre aceste voci, liderul Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, avertizează că, dacă asaltul asupra instituţiilor statului de drept nu va fi stopat urgent, România se apropie galopant de situaţia din Grecia.
“Pe fondul anexării instituţiilor Statului de către o putere abuzivă, ilegitimă şi incompetentă, e posibil să luăm în calcul o alianţă electorală”
Aţi lansat, recent, Partidul Noua Republică, al cărei iniţiator sunteţi. Vizaţi o înnoire a dreptei, cum spuneaţi în “Crezul politic” al Mişcării Noua Republică, sau o reconstrucţie a dreptei?
Ar trebui să vorbim despre o reconstrucţie, care nu poate începe decât printr-o înnoire. Noua Republică e partidul cetăţenilor liberi, vrednici şi pricepuţi, singura formaţiune născută pe Internet, dintr-un strigăt de disperare şi speranţe. Nu avem rădăcini în fosta Securitate sau în P.C.R. Ne-am definit de la început ca un partid de dreapta, fără compromisuri la nivel de integritate. Suntem o ghindă de stejar menită să crească mai falnic decât orice tufă de trandafiri.
Care sunt paşii următori ai P.N.R.? Intraţi singuri la alegerile din toamnă sau faceţi o alianţă cu alte partide de dreapta?
Doctrinar şi politic ne vom păstra independenţa, fără discuţie. Electoral, însă, pe fondul anexării instituţiilor Statului de către o putere abuzivă, ilegitimă şi incompetentă, e posibil să luăm în calcul o alianţă electorală, strict tactică. P.D.-L. a făcut greşeli în trecut, dar astăzi princ