Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mergeţi la purtătorul de cuvânt al Poliţiei" Ce afaceri are sirianul care ar fi împuşcat în cap un egiptean în Portul Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, joi 5 iulie 2012 ·

Am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la incident de la Mahmoud Aj Jendi, unul dintre cei doi administratori ai SC Sirofor International SRL, însă acest lucru nu a fost posibil. Cu toate acestea, la numărul de telefon indicat de RECOM pentru unitatea mai sus precizată a răspuns un bărbat care a lăsat să se înţeleagă că este Mahmoud Aj Jendi, însă nu a dorit să comenteze despre ceea ce s-a întâmplat în Portul Constanţa, sfătuindu-ne să ne adresăm purtătorului de cuvânt al Poliţiei

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalului Constanţa cercetează, în stare de libertate, un cetăţean sirian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor. Cel care ar fi vizat de ancheta procurorilor este, potrivit unor surse, Mahmoud Aj Jendi, cetăţean sirian cu dublă cetăţenie. Acesta l-ar fi rănit în zona capului pe egipteanul Hesham Mohamed el Dessouky Ellaban după ce ar fi tras mai multe focuri cu un pistol cu gaze. Surse judiciare arată că cetăţeanul sirian este cercetat în stare de libertate şi că nu are nicio interdicţie. Asta, în timp ce egipteanul era programat seara trecută să fie externat din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Registrul Comerţului informează că numele sirianului Aj Jendi apare în două societăţi comerciale în activitate, ambele cu sediile sociale în judeţul Timiş.

Facem precizarea încă de la început că am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la incident de la Mahmoud Aj Jendi, unul dintre cei doi administratori ai SC Sirofor International SRL, însă acest lucru nu a fost posibil. Cu toate acestea, la numărul de telefon indicat de RECOM pentru unitatea mai sus precizată a răspuns în bărbat care a lăsat să se înţeleagă că este Mahmoud Aj Jendi, însă nu a dorit să comenteze despre ceea ce s-a întâmplat în Portul Constanţa, sfătuindu-ne să ne adresăm purtătorului de cuvânt al Poliţ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 3 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum o ora
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 32 minute
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 2 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 5 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 2 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 4 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

,,Atipic Beauty Timișoara 2024″ by Magda Coman, la Iulius Town: 12 modele extraordinare de viață vor defila alături de personalități timișorene

Press Alert acum o ora
O pledoarie despre oameni cu motivații puternice, curaj, ambiție, solidaritate și conștientizare are loc în Iulius Town, în această săptămână. „Atipic Beauty Timișoara 2024″ by Magda Coman reunește 12 modele extraordinare de viață, în cea de-a 43-a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°