Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A mai rămas O SINGURĂ FEMEIE-PILOT în Formula 1. Ce ACCIDENT ORIBIL i-a încheiat prematur cariera ibericei de Villota

Publicat in Antena 3, joi 5 iulie 2012 ·

Una dintre singurele două femei pilot din Formula 1, iberica Maria de Villota, îşi va încheia cariera prematur în urma unui accident oribil, petrecut vineri în Marea Britanie.

Potrivit CNN, fiica fostului pilot de curse F1 Emilio de Villota se afla la volanul monopostului MR01 pentru prima dată când s-a izbit de un camion care staţiona. Oficialii echipei Marussia investighează cauzele accidentului.

Femeia în vârstă de 32 ani a suferit traumatisme grave la faţă şi cap în urma coliziunii.

Marussia a anunţat că o echipă de chirurgi de la Addenbrooke's Hospital din Cambridge a desfăşurat o lungă procedură de îndepărtare a efectelor serioaselor răni suferite de Maria de Villota la cap şi la faţă, în urma accidentului. Sportiva spaniolă a fost suspusă unor intervenţii chirurgicale începând de marţi după-amiază până miercuri dimineaţă.

Accidentul a avut loc pe un circuit realizat pe aerodromul Duxford, situat la circa 80 de kilometri nord de Londra.

Potrivit martorilor citaţi de Daily Mail, De Villota terminase primul ei tur pe circuitul improvizat şi oprise în faţa mecanicilor echipei sale. În timp ce aceştia se îndreptau către maşină, monopostul a accelerat brusc şi a intrat în partea dreapta-spate a unui tir care staţiona. Botul monopostului Marussia a fost distrus în urma impactului şi se pare că De Villota s-a lovit cu capul de camion. Martorii mai susţin că sportiva nu a avut reacţie timp de 15 minute, dar a început să-şi mişte apoi mâinile.

Pe 18 august 2011, echipa Lotus Renault GP a confirmat informaţiile potrivit cărora Maria de Villota şi-a făcut debutul în Formula 1 după ce a susţinut un test cu monopostul Renault R29 pe circuitul Paul Ricard.

Pe 7 martie 2012, s-a anunţat că de Villota s-a alăturat echipei Marussia ca pilot de teste.

După accidentul grav suferit de Maria de

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 42 minute
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 2 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum o ora
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 5 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 6 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

27°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

25°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°