Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost găsită particula lui Dumnezeu

Publicat in Romania Libera, joi 5 iulie 2012 ·

Sfântul Graal al fizicii, bosonul Higgs, căutat în zadar de sute de oameni de ştiinţă vreme de decenii, a fost în sfârşit descoperit la acceleratorul de particule al CERN, Large Hadron Collider.

„Cred că îl avem", a declarat directorul general al CERN, Rolf Heuer, într-un interviu acordat The New York Times. Oamenii de ştiinţă susţin că au înregistrat un rezultat (5 sigma), ceea ce ar însemna o certitudine de 99,999% că au descoperit o particulă nouă şi că aceasta nu poate fi decât Higgs. Higgs umple în acest fel un vid care exista în Modelul Standard, teoria care descrie toate particulele, forţele şi interacţiunile care alcătuiesc universul.

Cu toate acestea, 99,999% nu înseamnă însă 100% şi oamenii de ştiinţă examinează deja mai multe ipoteze, una mai interesantă şi mai incitantă decât alta. Dacă existenţa bosonului Higgs ar fi fost, cumva, infirmată, atunci Modelul Standard, teoria cu care fizicienii au operat în ultimii 50 de ani, trebuia aruncat la gunoi şi oamenii de ştiinţă ar fi fost obligaţi să se întoarcă la principiile de bază şi să găsească un cu totul alt model explicativ care să includă cumva toate descoperirile făcute după elaborarea Modelului Standard, care părea să le explice până acum.

Potrivit lui Heuer, este încă prea devreme pentru a şti dacă noua particulă este, într-adevăr, bosonul Higgs. Ceea ce se ştie este că, la o masă de 125 miliarde electroni volţi, noua particulă este una din cele mai „grele" particule subatomice descoperite până în prezent, ceea ce, după cum au declarat oamenii de ştiinţă de la CERN „este consistent cu bosonul Higgs". Pe de altă parte, după cum a atras atenţia Heuer, noua particulă ar putea fi „o impostoare, o particulă singulară sau chiar una dintr-un şir lung". Această din urmă ipoteză este deosebit de atrăgătoare pentru fizicieni, pentru că ar deschide noi orizonturi de cercetare, care să îi ducă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Germania, Landul Bavaria. Avertismente de furtuni puternice!

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 3 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum 59 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 2 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Ministerul Finanțelor vizează împrumuturi de aproape 7 miliarde lei în iunie. Ce scop au banii

Capital acum 20 minute
Băncile comerciale vor împrumuta din nou statul român în iunie 2024. Ministerul Finanțelor a dezvăluit planul pentru luna în curs. E vorba despre împrumuturi cu 1 miliard de lei mai mari decât se preconizase iniţial.

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum o ora
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Canotaj: România a făcut spectacol la Europenele de juniori - Șapte medalii de aur și trei de argint

HotNews acum 53 minute
Romania a terminat pe prima poziție în clasamentul pe medalii al Campionatelor Europene de canotaj Under-19 de la Kruszwica (Polonia), cu 10 medalii în 11 probe (șapte de aur și trei de argint). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°