Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Răzvan Ungureanu a lansat Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta

Publicat in Romania Libera, vineri 6 iulie 2012 ·

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a lansat, vineri, Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, arătând că "este o coincidenţă de calendar" lansarea acesteia în ziua în care în Parlament se discută suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, relatează Mediafax.

"Pur şi simplu este o coincidenţă de calendar", a precizat Ungureanu, la întrebările ziariştilor.

La lansarea Iniţiativei Civice de Centru-Drapta au fost prezenţi europarlamentarul PDL Monica Macovei, prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda şi parlamentari ai PDL, printre care Theodor Palologu şi Gelu Vişan, precum şi fostul ministru de externe Teodor Baconschi.

"Ne bucură şi ne mâhneşte că lansăm Iniţiativa Civică în aceste zile. Ne mâhneşte pentru că ea coincide cu un moment de cumpănă din viaţa cetăţenilor. Ne bucură pentru că nu suntem singuri. Suntem foarte mulţi", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu într-o conferinţa de presă organizată cu această ocazie.

În opinia sa, "ceea ce impune victoria acestei Iniţiative Civice este chiar situaţia de fapt".

"În cazul în care tăceam, oameni precum Victor Ponta sau Crin Antonescu urmau să acapareze o ţară întreagă. Nu putem asista la acest proces cu mâinile în sân", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus că "asemenea lovituri de stat parlamentare, puciuri politice", ar trebui să nu se mai întâmple şi că "există pentru lucrurile rele un sfârşit".

Mihai Răzvan Ungureanu a mai spus că în opinia sa, suspendarea preşedintelui este "neconstituţională, ilegitimă" şi reprezintă "una dintre cele mai nenorocite făcături politice" din ultima perioadă.

Pe de altă parte, Ungureanu a declarat că Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta "tinde spre unirea tuturor celor care cred în centru-dreapta", astfel încât să se transforme într-o alianţă electorală care în toamnă să poată câştiga votul şi încrederea electoratului român.

Ungure

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Silvestru Șoșoacă, ridicat de acasă de Poliție și dus la audieri la Parchet

HotNews acum 53 minute
Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă, cu care este în proces de divorț, a fost ridicat de Poliție, miercuri, de la locuința sa și dus la audieri la Parchet, într-un dosar vizând listele de semnături pentru candidatura sa la alegerile eu

Monica Iacob Ridzi, reabilitată de instanță. Interdicțiile de care scapă fosta ministră a Tineretului

Ziare.com acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis reabilitarea judecătorească a fostei ministre a Tineretului, Monica Iacob Ridzi. Dacă decizia va rămâne definitivă, condamnarea va fi ștearsă din cazierul judiciar a acesteia. În noiembrie 2017, ea a fost

Încă un politician din oraşul german Mannheim a fost rănit în urma unui atac cu cuţitul

Mediafax acum o ora
Un politician al formaţiunii de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a fost rănit în urma unui atac cu cuţitul. Agresiunea a avut loc marţi seara în oraşul german Mannheim. În urmă cu câteva zile, în acelaşi oraş un alt politician de dreapta a

Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, reţinut de DNA. Mită de la oameni de afaceri pentru permise de muncă în cazul a peste 1.100 de cetățeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh

HotNews acum 2 ore
Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost reţinut de DNA, iar alţi doi funcţionari ai instituţiei şi administratorul unei firme au fost plasaţi sub control judiciar, în dosarul care vizează o grupare de trafic de migranți con

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Învățătorului „Să onorăm, cu recunoștință, munca asiduă și devotamentul celor care îndrumă primii pași pe calea cunoașterii”

Ziua Constanta acum 20 minute
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Învățătorului, pe 05 iunie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a transmis pe pagina sa de socializare un mesaj de „la mulți ani” dascălilor din întreaga țară. „Astăzi sărbătorim Ziua Învățătorului, prilej să ono

5 Iunie - Ziua Internațională a Mediului dă startul unei veri responsabile

Ziare.com acum 2 ore
Campania Alege Asumat atrage atenția asupra importanței gesturilor individuale simple în vacanțe, cu un impact semnificativ pentru mediu. BAT atrage atenția asupra gesturilor simple care pot avea un impact semnificativ asupra apelor României și asup

Cabinetul CIOLACU face investiții publice RECORD și ține deficitul pe loc, în luna mai

Gandul acum 37 minute
Datele preliminare pentru execuția bugetară aferente lunii mai a acestui an arată stabilirea unui nou record pentru investițiile publice și, în egală măsură, o stagnare a avansului deficitului bugetar, cu o valoare mai mică de 5%, ținta asumată de G

Nicușor Dan, primar cu STIL HAOTIC de lucru / Recunoaște că nu le răspunde PRIMARILOR de sectoare la telefon

Gandul acum 22 minute
În cei 4 ani de mandat, primarii de sector ai Bucureștiului l-au acuzat constant pe Nicușor Dan de lipsa de comunicare, chiar și pe subiecte de interes public. Într-un interviu acordat recent postului de televiziune Antena 3 CNN, Nicușor Dan a recun

Crește numărul creditelor imobiliare, pe fondul eforturilor PSD de creștere a nivelului de trai

Ziua News acum 45 minute
Crește numărul creditelor imobiliare, pe fondul eforturilor PSD de creștere a nivelului de trai Programele PSD de plafonare a prețurilor la alimente și energie, dar și măsurile de majorare a salariului minim au avut un impact pozitiv asupra buzunare

Toți ucrainenii de peste 17 ani trebuie să se întoarcă din străinătate pentru a se înscrie la biroul de înrolare militară. Ce mai prevede ordinul venit de la Kiev

Ziare.com acum o ora
Kievul a transmis că ucrainenii din străinătate care au împlinit 17 ani trebuie să se întoarcă în Ucraina şi să se înregistreze pentru serviciul militar la centrele teritoriale de recrutare şi protecţie socială. De asemenea, Ambasada SUA de la Kiev

Vremea

București
acum

28°
mie.

18°/29°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
Constanta
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

13°/26°
joi

15°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/31°