Pe 29 septembrie 2008, indicele bursier Dow Jones s-a prăbuşit, ajungând la -777 de puncte, consternând o lume întreagă şi declanşând cea mai mare criză financiară din istoria omenirii, mult mai amplă decât Marea Recesiune din 1929. Din curiozitate, Pierre Jovanovic a făcut o paralelă între această valoare şi cifra vehiculată în textul Sfântului Ioan, vechi de peste 2.000 de ani - care ar anunţa, în realitate, prăbuşirea Vaticanului şi, în acelaşi timp, o perioadă de confuzie totală, din cauza… falimentului universal.
Însă ceea ce nimeni nu a prevăzut este că începând cu 2004, Stăpânii lumii au început să-şi taie craca de sub picioare folosind "arme financiare de distrugere în masă", precum credit default swaps, care au condus la colapsul de pe Wall Street pe 29 septembrie 2008. E adevărat că înainte de aceste produse teoretice inventate în 1994, regula era că dacă banca împrumuta bani, atunci trebuia să aibă o acoperire a împrumutului în cont, spre exemplu în lingouri de aur, imobile etc. Bineînţeles bancherii şi asiguratorii visau să elibereze acest capital - blocat în mod inutil, spuneau ei (şi o tot spuneau de multă vreme) pentru a-şi însuşi milioanele provenite din bonusuri, câştigând astfel şi mai mulţi bani. Pentru asta ei au aplicat o formulă matematică "miraculoasă" pusă la punct de matematicienii de la JP Morgan Chase Bank, ce permite eliminarea acestei garanţii, câştigând în acelaşi timp bani! Această şmecherie poartă numele de CDS…
"Piaţa de CDS a crescut de la 6 miliarde de dolari în 2004, la 58 de miliarde la sfârşitul lui 2007", se putea citi în presa americană, "având drept principal vânzător în întreaga lume banca Lehman Brothers". Deşi la început erau sceptici (în ceea ce priveşte rentabilitatea oferită de aceste "produse"), mai târziu toţi bancherii planetei s-au năpustit asupra lor şi au încercat să le multiplice. Aşa a început o no