Ceea ce părea un soi de poveste cu “arătarea pisicii” tinde să devină realitate: suspendarea preşedintelui.

Nimeni n-a părut să ia în serios avertismentele USL-ului. Nici chiar preşedintele însuşi care, după cedarea istorică de după moţiunea de cenzură, îşi făcea planuri cum să manevreze pentru a demonstra românilor că puterea a încăput pe mâini nepricepute. De aici şi variatele oferte, între care şi aceea, aparent generoasă, de a demisiona dacă i se împlineşte visul modificării Constituţiei, cu reducerea parlamentului la o singură cameră şi la 300 de deputaţi. Surpinzător, nici iubitele sale servicii secrete nu au reuşit să-l avertizeze asupra unui plan minuţios pus la punct încă de pe la începutul anului şi aplicat acum cu scrupulozitate.

S-a considerat că USL-ul va fi mulţumit să aibă puterea, nemaiobosindu-se să scape de preşedinte, în ideea de a avea o ţintă spre care să-şi arunce periodic săgeţile.

Iată însă că numărătoarea inversă a “Epocii Băsescu” se consumă cu repeziciune. Declanşată de moţiunea de cenzură şi derulată pe etapele numirii lui Ponta, a alegerilor locale şi a demiterii şefilor celor două camere, aceasta se îndreaptă vijelios spre finiş: joi a fost citită cererea, de faţă chiar cu împricinatul, săptămâna viitoare se va vota suspendarea efectivă iar în maxim o lună “românii” vor fi chemaţi la urne ca să decidă ceea ce pare deja de domeniul inevitabilului.

Aceste suspendări apar ca un soi de blestem ce apasă asupra mandatelor lui Băsescu. În 2007, după doar doi ani de serviciu, în plin conflict cu liberalii lui Tăriceanu, Parlamentul a reuşit să contabilizeze 322 de voturi în favoarea suspendării.

În 2007 însă, situaţia de ansamblu era alta: după doar doi ani, Băsescu nu-şi epuizase creditul pe care i-l acordase populaţia în speranţa că va reuşi să atace frontal corupţia, conform promisiunilor din campanie. Culcându