Cele trei romane din al doilea volum al operelor beckettiene – Murphy, Watt şi Vis cu femei frumoase şi nu prea – reprezintă o apariţie de excepţie, fiind pentru prima dată traduse în limba română de către Veronica D. Niculescu. Traducerea în sine a fost, cu siguranţă, extrem de solicitantă, fiind însoţită, spre satisfacţia cititorului, de note explicative absolut necesare pentru (re)constituirea sensului, pentru înţelegerea esenţei iscusit ascunse în spatele aluziilor şi intertextualităţii. Romanele sînt extrem de complexe şi pot fi comentate din multiple perspective. De data aceasta, n-am să scriu despre inovaţiile tehnice şi lingvistice din proza lui Beckett, nici despre subtilitatea ironiilor şi a umorului său, deseori sinistru. Nici despre satira societăţii sau despre alegoriile existenţiale. Nici despre inteligenţa cu care Beckett dărîmă orice reguli şi convenţii ale prozei, împingîndu-şi cititorii dincolo de limite. Limite ale timpului, ale spaţiului, ale imaginaţiei, ale gramaticii, ale topicii, ale (non)sensului, ale umanului... O atenţie cu totul specială merită personajele sale, atît de vii în căutările lor, încît viaţa li se prelungeşte cu mult dincolo de paginile scrise de Beckett. Lipsiţi de ideal, străini de lumea faptelor fertile sau eroice, antieroii beckettieni îi devin dragi cititorului în primul rînd pentru că îşi apără singularitatea şi singurătatea într-un mod absolut surprinzător. Cuprinşi într-o intrigă fragmentată şi incompletă, eroii lui Beckett, fiinţe condamnate la izolare şi la neînţelegere, rămîn într-o notă a comicului din care par a se hrăni tragicul şi absurdul, oferind reflecţiei un amestec care fascinează şi incită.Murphy, omul care nu-şi doreşte nimic Murphy, Watt şi Belacqua sînt nişte ciudate făpturi care nu vor să devină decît nişte fărîme de libertate absolută şi, în drumul lor sfidător, refuză toate convenţiile normalită