În miez de iunie, orașul Pécs – fostă Capitală Culturală Europeană în 2010 – a găzduit o nouă ediție a Festivalului Național de Teatru (POSzT) din Ungaria. Vrînd-nevrînd, POSzT s-a transformat în scena ultimelor confruntări de pe frontul de doi ani încoace politizat al culturii maghiare, cu „bătălii“ acerbe pe componența juriilor și evenimente organizate în paralel. Printr-un fericit concurs de împrejurări, premiul pentru cel mai bun spectacol a revenit unei producții din România, Flori de mină/ Bányavirág de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, de la Yorick Stúdio/ Teatrul Național Tîrgu Mureș, în competiție cu un Scapin de Molière refăcut de Silviu Purcărete după versiunea din 2005 din Marea Britanie, un foarte ludic Vis al unei nopți de vară transformat în comedie de limbaj de frații János și István Mohácsi, rarefiat-artistica Hedda Gabler a lui Andrei Șerban de la Cluj, parodia adînc politizantă Regele Ioan a lui László Bagossy, recitalul impresionant a trei actrițe pe subiectul atentatului cecen de la Moscova în Nordost, regia Péter Forgács etc. Nici prea-prea, nici foarte-foarte din punct de vedere artistic, POSzT 2012 a reușit să găsească în singura producție (aproape) independentă din concurs satisfacții pentru două tabere extrem de diferite: uneia i-a oferit o bună mostră de actorie și limbaj regizoral tradițional, venind din rezervorul de înțelepciune al istoricei Transilvanii, celeilalte, o privire cinică asupra supralicitatei tradiții secuiești, într-un text dramatic de o surprinzătoare forță despre Ținutul Secuiesc profund. Cu cîteva zile înainte de închiderea POSzT, secretarul de stat pentru Cultură de la Budapesta, Géza Szöcs, și-a dat demisia, fiind numit aproape instantaneu consilier pe probleme culturale al prim-ministrului Viktor Orbán. Deși presa românească a speculat că motivele ar fi legate de eșecul reînhumării lui József Nyirö în România