Premierul Ponta a spus că “înţelege îngrijorările legitime ale partenerilor europeni” şi a dat asigurări că România “rămâne un stat de drept” în care se garantează independenţa justiţiei.
„Întrebările partenerilor europeni sunt perfect legitime. România este şi va rămâne un stat de drept care respectă toate standardele europene. Indiferent de decizia Parlamentului privind suspendarea preşedintelui, Guvernul va asigura până la referendum stabilitatea totală şi absolută atât a Curţii Constituţionale, a Parchetului General, a DNA, a ANI, serviciilor de informaţii şi instanţelor care nu trebuie în niciun fel implicate sau afectate de bătălia politică”, a fost mesajul „de seriozitate” transmis de Victor Ponta partenerilor europeni.
El a precizat că „România rămâne o ţară stabilă” în care se vor respecta toate obligaţiile asumate în urma acordurilor cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.
Totodată, premierul s-a angajat că Guvernul va continua să ia toate măsurile necesare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru a garanta „o justiţie independentă la standarde europene”. Victor Ponta a dat asigurări că nu vor exista „schimbări de persoane” la instituţiile din sistemul judiciar.
„Nu vom sprijini şi nu vom iniţia niciu fel de măsură care să afecteze independenţa Parchetului General, DNA, bătălia politică nu va afecta sistemul judiciar”, a adăugat premierul.
Potrivit acestuia, deciziile Curţii Constituţionale vor fi respectate de Guvern şi puse „imediat în aplicare”.
Pentru a elimina îngrijorările partenerilor europeni, premierul Victor Ponta a anunţat că va merge personal la Bruxelles pentru a-i informa despre deciziile luate la Bucureşti.
„Îmi asum obligaţia să respect orice fel de evaluare prin care eventuale decizii luate în ultima perioadă nu ar respecta standarde europene. Dacă în baza unei eval