O ţigară nestinsă corespunzător şi aruncată la întâmplare a provocat trei incendii. Pompierii teleormăneni s-au chinuit mai bine de două ore pentru stingerea lor.
O ţigară nestinsă corespunzător şi aruncată la întâmplare de către o persoană necunoscută, în vegetaţia uscată de pe marginea drumului comunal, a provocat un incendiu în gospodăria lui Ion P., acesta propagându-se apoi la anexele vecinilor Ion G. şi Florea P., din localitatea Uda Paciurea.
Pentru stingerea focului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, timp de aproximativ două ore.
Au ars, în gospodăria lui Ion P., aproximativ 3 tone de lucernă; în gospodăria lui Ion G., circa 60 de pomi fructiferi, 200 de plante tomate, 100 de ardei capia şi castraveţi; iar în gospodăria lui Florea P., aproape 2 tone de lucernă, 2 tone de lemne de foc şi 10 pomi fructiferi.
La această intervenţie au participat şi membrii Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Uda Clocociov, care au acţionat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. În timpul intervenţiei nu s-au înregistrat victime.