Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL PREGÃTIRI: Stegarii au revenit în iarbă

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 7 iulie 2012 ·

Au trecut 17 zile de la ultimul meci al campionatului precedent şi stegarii au revenit din mica vacanţă pentru a începe pregătirile pentru noul sezon, în vederea atacării în forţă cel de-al 45-lea sezon pe prima scenă.

Reunirea lotului s-a produs la stadionul Silviu Ploieşteanu în prezenta antrenorului Ionuţ Badea. Au răspuns prezent 20 de jucători, din lotul care a terminat campionatul precedent şi trei jucători care au semnat în ultimele zile.

Antrenorul Ionuţ Badea a ţinut să facă unele precizări: ”Este un moment dificil pentru că ideea de lot, de structura echipei se va definitiva în următoarea perioadă. Este o perioadă mai importantă ca atunci când am ajuns aici şi am preluat echipa. Este o perioadă mai grea pentru toată lumea pentru că este un volum mare de lucru pentru sportivi şi pentru staff. Sunt încrezător într-un nou început. Ne-am reunit mai devreme pentru a alcătui echipa, unii ne-au părăsit fie că au fost înprumutaţi, fie că şi-au exprimat dorinţa ca vor să plece. Din acest punct de vedere se lucrează la aducerea unor jucători pentru îndeplinirea unui obiectiv superior anului trecut. În funcţie de aceasta, vom şti ce echipă vom putea alcătui. S-au făcut primele trei transferuri de care echipa avea nevoie, pe posturile pe care le-am considerat deficitare. Important este să aducem calitate şi de a avea satisfacţia lucrului bine făcut, dar şi a rezultatului. Rămâne de văzut ce vom reuşi să aducem în continuare şi aici colaborarea cu patronul este primordială pentru că el investeste, să convingem ca ceea ce gândim să aducem la Braşov merită să fie luat în seamă”.

Astăzi, are loc vizita medicală la Spitalul Sfântul Constantin. Până pe 18 iunie vor avea loc câte două antrenamente zilnic, fizic şi tehnic, la sediu. Din 19 iunie şi până pe 6 iulie se va face un cantonament, posibil în Scoţia, pentru care încă nu s-a făcut contractul dar discu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu: un chirurg e acuzat că tratează în stare de ebrietate pacienţii

HotNews acum 59 minute
​Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, că va declanşa „o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că „se prezintă şi tra

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum 2 ore
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 2 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Ciucă, întrebat despre fotografia împreună cu Nicuşor Dan pe Arena Naţională: Mi-a plăcut foarte mult că a venit, pentru că asta arată cât de multă atractivitate are PNL şi cât de disperaţi sunt alţii să vină să facă o poză cu noi

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat în legătură cu fotografia în care apare alături de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pe Arena Naţională, că i-a plăcut foarte mult că edilul a venit la el, ”pentru că asta arată cât de multă atractivitate ar

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 2 ore
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/27°