De ce a fost nevoie de parodia de procese? mă întrebam, referindu-mă la folosirea Justiţiei pentru a aplica o sentinţă deja luată.

Cu vreo cîteva săptămîni în urmă, căutând prin caietele mele de eseuri, am descoperit acest text:

„De ce a fost nevoie de parodii de procese?

Corneliu Zelea Codreanu, Mareşalul Ion Antonescu, Iuliu Maniu, Nicolae Ceauşescu au fost chemaţi în judecată, condamnaţi de tribunale marionetă şi, abia după aceea, executaţi sau trimişi la închisoare. De ce n-au fost ei omorâţi de-a dreptul, fără cheltuială de oameni şi de timp? Întrebare normală, câtă vreme un glonţ în ceafă sau chiar o piedică pusă de gardian, pe scări, la coborârea din celulă, ajungea pentru a trece pe cealaltă pagină a manualului de istorie.

Răspunsul trebuie căutat în alte resorturi ale proceselor decât cel de a găsi într-o sentinţă falsă justificarea pentru un ştreang adevărat. Fiecare dintre procesele înscenate unor personalităţi incomode pentru un nou regim a avut desfăşurare mai mult sau mai puţin răsunătoare. Ţinta vizată:

Spectatorii, fie ei cititori de ziare, ascultători de radio sau privitori de televiziune.

La C.Z. Codreanu s-a vrut ca prin proces să fie condamnat nu atât omul, cât mai ales imaginea. Documente false, martori care nici nu s-au mai prezentat, rechizitorii şchioape la logică, toate au fost puse la lucru pentru a dovedi românilor că şeful Mişcării era net diferit de cel pe care-l propunea propaganda legionară.

Procesul Mareşalului Antonescu a avut rolul de lecţie pentru toţi cei legaţi în vreun fel de regimul antonescian. Dacă Mareşalul a fost găsit ca vinovat de dezastrul ţării, toţi cei care l-au sprijinit într-un fel sau altul urmau să se sperie şi, deci, să se grăbească în colaborarea cu regimul comunist.

Nicolae Ceauşescu trebuia trecut printr-o parodie de proces pentru ca pe umerii săi să fie puse