Transnistria este o republică separatistă nerecunoscută de nimeni, un nod al fărădelegilor prin care se scurg arme, ţigări, alcool în cantităţi şi direcţii necunoscute. Nimeni nu ştie şi nici nu încearcă să afle câte sute de milioane de euro intră şi ies anual din Transnistria. Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa – OSCE investesc zeci de milioane de euro pentru a monitoriza regiunea, însă fără succes.
Cu o suprafaţă de puţin peste 4.000 km2 şi o populaţie estimată la aproape jumătate de milion de oameni, Transnistria are un rol economic cheie în regiune şi este considerată o “gaură neagră” a contrabandei. Micul stat separatist, care şi-a declarat independenţa faţă de Republica Moldova în 1992 şi deţine toată arhiva KGB-ului sovietic din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, depinde exclusiv de Federaţia Rusă. Datoria Transnistriei numai pentru gazul rusesc, în condiţiile în care 40% din importurile de gaz ale Moldovei se îndreaptă spre această regiune, era în 2011 de peste 2,8 miliarde de dolari, adică bugetul ţării pe zece ani. Rusia pompează aici zeci de milioane de dolari sub formă de ajutoare financiare, făcând astfel ca în fiecare an micul stat separatist să devină tot mai dependent de Moscova, chiar dacă autodeclarata republică deţine 13,44% din Moldovagaz. În aceeaşi companie, acţionarul principal este Gazprom, cu 50% din acţiunile sale, plus cele ale Transnistriei pe care le manageriază. Gazprom este cel mai mare producător de gaze naturale din lume şi este deţinut de statul rus. La Moldovagaz, Guvernul de la Chişinău deţine doar 35%.
La 25 decembrie 2011, populaţia din stânga Nistrului a ales un alt conducător al unei ţări invizibile pe harta lumii, un stat în care un angajat din mediul privat lucrează pentru 14 angajaţi ai statului, iar jumătate din buget se cheltuieşte pe salariile acestora
