Aproximativ cinci milioane de copii s-au născut în toată lumea, în urma tehnicilor de fertilizare in vitro, de la naşterea în 1978 a lui Louise Brown, primul copil conceput prin fecundare artificială, conform estimărilor anunţate la o conferinţă din Istanbul, anunţă Mediafax.
Această tehnică de procreaţie asistată medical, care este utilizată cu succes din 1978, reprezintă 0,3% din naşteri în fiecare an, relatează site-ul Le Figaro.
Potrivit Societăţii Europene de Reproducere Umană şi Embriologie, aproape 350.000 de copii în fiecare an sunt acum născuţi în urma fertilizării in vitro, respectiv 0,3% din cele 130 de milioane de bebeluşi născuţi în întreaga lume. Cifra de cinci milioane se bazează pe înregistrările de fertilizare in vitro (FIV) făcute în toată lumea până în 2008 şi pe estimările din ultimii trei ani şi jumătate pentru care însă nu există statistici încă disponibile.
În 25 iulie 1978, în Anglia, s-a născut Louise Joy Brown, cunoscută în toată lumea ca primul copil conceput în eprubetă, “test-tub”. Naşterea ei a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume, procedeul de concepţie al Louisei fiind aprig dezbătut în cercurile medicale, cât şi în cele religioase.
Aproximativ cinci milioane de copii s-au născut în toată lumea, în urma tehnicilor de fertilizare in vitro, de la naşterea în 1978 a lui Louise Brown, primul copil conceput prin fecundare artificială, conform estimărilor anunţate la o conferinţă din Istanbul, anunţă Mediafax.
Această tehnică de procreaţie asistată medical, care este utilizată cu succes din 1978, reprezintă 0,3% din naşteri în fiecare an, relatează site-ul Le Figaro.
Potrivit Societăţii Europene de Reproducere Umană şi Embriologie, aproape 350.000 de copii în fiecare an sunt acum născuţi în urma fertilizării in vitro, respectiv 0,3% din cele 130 de mi