Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picaţii la BAC vor îngroşa rândurile şomerilor

Publicat in Romania Libera, luni 9 iulie 2012 ·

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat luni că, din experienţa anului trecut, în perioada următoare nu va fi un număr important de absolvenţi de liceu care se vor înregistra ca şomeri, precizând însă că bugetul asigurărilor de şomaj ar putea face faţă tuturor.

Ministrul Muncii a precizat că anul trecut aproximativ 100.000 de absolvenţi s-au înregistrat ca şomeri, însă astfel de solicitări au crescut în lunile septembrie, octombrie.

"Aceşti copii nu înseamnă că mâine vin să se înscrie la şomaj. Ei vor face şi alte cursuri, se pot pregăti pentru sesiunea a doua de bacalaureat sau se pot angaja, pentru că tinerii sunt foarte căutaţi pentru munci sezoniere. Niciodată după bacalaureat nu a fost o avalanşă de înscrieri", a spus ministrul Muncii.

Mariana Câmpeanu a adăugat că, în 2011, înscrierile absolvenţilor pentru şomaj au început în perioada septembrie-octombrie.

"Nu este o situaţie cu totul deosebită. Anul trecut s-a făcut faţă şi cred că şi anul acesta este posibil. Sigur că este o problemă, dar nu din punct de vedere al asigurărilor de şomaj. Problema este pentru societate, pentru că ei au un nivel scăzut de pregătire şi vor fi greu absorbiţi de piaţa muncii", a mai spus Câmpeanu.

Demnitarul a precizat că indemnizaţia de şomaj pentru tinerii absolvenţi este 250 de lei şi se poate acorda timp de şase luni. "Până în acest moment, bugetul face faţă, mai ales că, datorită muncii sezoniere, şomajul este în descreştere", a adăugat ministrul Muncii.

Câmpeanu a mai spus că încadrarea tinerilor în muncă este o problemă la nivel european, acest lucru fiind discutat cu miniştrii Muncii din toate ţările Uniunii Europene.

Mariana Câmpeanu a spus că în unele ţări din UE şomajul în rândul tinerilor atinge 25 la sută. Din punctul său de vedere, rata mare a şomajului în rândul tinerilor are ca şi cauză faptul că acestora li se cere experie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 47 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 16 minute
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Argeş: Copil de opt ani, rănit uşor de un urs pe care a încercat să îl hrănească din maşină. El a suferit zgârieturi la o mână

News.ro acum 39 minute
Un băiat de opt ani a fost rănit, sâmbătă, în timp ce încerca să hrănească un urs pe care familia sa l-a văzut pe marginea unui drum din judeţul Argeş, în zona barajului Vidraru. Copilul a fost zgâriat de animal la una dintre mâini.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 3 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 2 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°