Horia Tecău şi partenerul său suedez au cedat a treia finală consecutivă la Wimbledon, de această dată în faţa unor anonimi.

Dacă la primele două finale disputate la Wimbledon Tecău şi Lindstedt pot da vina pe emoţiile primei finale şi adversari puternici, pentru al treilea insucces nu mai au nici o scuză. Jocul lamentabil la majoritatea capitolelor şi inconstanţa i-au făcut pe cei doi să cedeze finala turneului de Mare Şlem în faţa unor jucători care au primit o invitaţie la turneul londonez.

Plecaţi ca mari favoriţi în finala de la All England Club, Tecău şi Lindstedt au cedat în faţa dublului Jonathan Marray/Frederik Nielsen (Marea Britanie/Danemarca), la capătul unui meci de cinci seturi, scor 4-6, 6-4, 7-6 (7/5), 6-7 (5/7), 6-3, după trei ore şi 20 de minute de joc.

Tecău şi Lindstedt au mai jucat finala de la Wimbledon în 2010 şi în 2011, atunci fiind ­învinşi de cuplurile Jurgen Melzer/Philipp Petzschner (Austria/Germania), respectiv Mike Bryan/Bob Bryan (SUA). Românul şi suedezul au trecut în acest an de Melzer şi Petzschner în semifinale. Până la finală dublul româno-suedez a avut un parcurs aproape perfect. Nu cedaseră decât un set în cele patru meciuri jucate, iar bilanţul tie-break-urilor era de 6-1 în favoarea lui Tecău şi Lindstedt. Toate acestea au fost şterse cu buretele în finală unde românul şi suedezul au fost de nerecunoscut.

După un prim set câştigat, Tecău şi Lindstedt păreau că îşi confirmă statutul de favoriţi, dar următoarele manşe au fost catastrofale. Împinşi de la spate de public, Marray şi Nielsen au trecut în avantaj la seturi şi puteau încheia socotelile, dar Lindstedt şi Tecău au reuşit să echilibreze situaţia câştigând setul patru, cu mari emoţii. ­S-au luptat însă degeaba pentru că setul decisiv a început cu un break al adversarilor, suficient pentru ca cei doi să-şi treacă în cont succesul.

Tecău est