Guvernul canadian urmăreşte îndeproape procedura de demitere a preşedintelui român Traian Băsescu şi speră că principiile democratice vor fi respectate în cursul acestui proces, informează cotidianul Le Journal du Quebec, în ediţia online de astăzi. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
După ce parlamentul român a votat, vineri, în favoarea suspendării preşedintelui, ministrul canadian de externe, John Baird, şi-a manifestat îngrijorarea, scrie sursa citată.
“Canada este preocupată de recentele evenimente din România, care ameninţă echilibrul democraţiei şi fragilizează independenţa sistemului judiciar", a declarat John Baird, într-un comunicat de presă.
“Canada urmăreşte îndeaproape procedura de destituire a preşedintelui român Traian Băsescu şi cere imediat ca acest proces să fie întreprins în mod echitabil şi transparent, şi cu respectarea întâietăţii dreptului", se subliniază în comunicatul citat de Agerpres.
Majoritatea deputaţilor şi senatorilor români au decis vineri să suspende mandatul preşedintelui, în urma acuzaţiilor aduse împotriva lui de coaliţia de centru-stânga, potrivit cărora ar fi încălcat Constituţia şi impus măsuri de austeritate care au sărăcit populaţia, menţionează publicaţia canadiană.
Aceasta precizează că românii se vor prezenta la urne în ziua de 29 iulie pentru a decide dacă vor să îl menţină pe Traian Băsescu la putere sau să îl demită.