Artiştii români de la Taviori sunt printre cei mai importanţi artişti de arhitectură origami din Europa. Ei crează lucrări de origami arhitectural extrem de complexe, dar şi felicitări şi invitaţii origami pentru evenimente speciale. Cea mai nouă colecţie de felicitări stă sub îndemnul "Butterfly your event!".
"Creaţiile origami sunt decupate laser şi asamblate manual. Investim multă atenţie în detaliile filigran - dantele preţioase decupate în hârtie - pe care încercăm să le punem în valoare prin alegerea celor mai fine şi mai creative cartoane. Dezvoltarea colecţiilor presupune captarea emoţiilor emanate de geometria tridimensională şi explorarea celor mai bune soluţii tehnice, astfel încât lucrările să poată avea avantajul rezistenţei în timp", explică Cătălina Bâşcă, artist Taviori.
Lucrările Taviori includ creaţii 3D care se pliază în plan, cartolinele cu mesaj şi plicurile din hârtie specială, cu timbru sec, gravură sau inscripţionare folio. Sunt creaţii ce înglobează elemente de art noveau şi descriu un univers fantastic, cu personaje de poveste şi fluturi visători şi grădini din alte lumi. Lucrările se pot realiza în serie şi se pot personaliza prin culoare, texte, fonturi, mesaje şi însemne personale. Preţurile variază între 6 lei şi 25 de lei pentru o felicitare sau o invitaţie în stil origami.
Artiştii Taviori sunt solicitaţi să creeze pentru companii din Statele Unite, însă tot mai mulţi români le descoperă lucrările şi apelează la ei pentru a impresiona invitaţii.
"Avem clienţi care ne spun că bunul obicei de a face RSVP la o invitaţie s-a piedut însă au avut plăcuta surpriză să constate că invitaţiile noastre i-au determinat pe destinatari să sune entuziaşti şi să confirme. Mai mult decât atât, au descoperit că oamenii le păstrează pe birou şi că solicită an de an să primească de sărbători sau la evenimente doza de creaţie Tavio