(Soluţie concretă pentru un sistem care să răspundă atât cerinţelor societăţii, cât şi aspiraţiilor tinerilor)
Celebrul vers al lui George Bacovia este de actualitate după bacalaureatul 2012. Dezastrul este clar pentru toată lumea, dar o anumită indiferenţă, o anumită insensibilitate prin repetiţie se instalează deja, pentru că, în fond, este doar cu puţin mai rău decât anul trecut, deci ne obişnuim cu răul înainte de a încerca măcar să-i înţelegem rădăcinile şi resorturile.
Anul trecut pe timpul acesta, „România liberă" mi-a găzduit nu mai puţin de trei articole pe această temă, în spiritul libertăţii de opinie şi expresie cultivat de această publicaţie. În acele articole nu m-a preocupat falsa problemă „cum să facem să ia toţi liceenii bacalaureatul, furându-ne singuri căciula", ci problema profundă a însănătoşirii învăţământului românesc. Ideile de anul trecut rămân valabile, pentru că bolile cronice foarte grave ale sistemului nostru de învăţământ nu se rezolvă prin talk show-uri cu Abramburica pe la toate televiziunile, ci pe fronturile pe care încercam să le conturez cât de cât:
1. clasa şi ce se petrece acolo an de an, semestru de semestru şi oră de oră, între protagoniştii centrali, ELEVUL şi PROFESORUL;
2. joncţiunea ministerului şi inspectoratelor la realitatea învăţământului românesc;
3. definirea perspectivelor deschise tinerilor de către societate şi, în consecinţă, a idealului educaţional în funcţie de care structurăm şi dimensionăm reţelele şi programele şcolare, astfel încât ELEVUL să obţină maximum de profit la finele unui parcurs şcolar şi, la nivel social, şcoala să dea răspunsul corespunzător, asigurând piaţa muncii şi evitând şomajul prin excesul de calificări în anumite domenii;
4. respectarea condiţiei profesionale a cadrelor didactice şi asigurarea demnităţii lor sociale prin salarizare decentă; încurajarea