Tribunalul districtual din Ierusalim l-a găsit vinovat de corupţie pe fostul premier israelian Ehud Olmert, într-unul dintre dosare, fostul şef al guvernului fiind achitat în alte două cauze, anunță agenţiile de presă internaţionale.
Este vorba despre aşa-numitul dosar ”Centrul de investiţii”, o instituţie oficială, prin intermediul căreia Ehud Olmert a favorizat eliberarea de împrumuturi sau de garanţii oficiale, în beneficiul unor societăţi administrate de Uri Messer, fostul său asociat într-un cabinet de avocatură.
Într-un proces fără precedent în istoria de 64 de ani a Israelului, Ehud Olmert a fost judecat în trei cauze pentru fraudă, abuz de încredere, fals şi uz de fals şi evaziune fiscală - infracţiuni care îl pot costa ani grei de închisoare.
Trei dosare pentru fostul primar, ministru și premier
Lui Olmert i s-au reproşat fapte comise în perioada 1996-2003, pe când era primar al Ierusalimului, sau în timp ce a deţinut portofoliul Comerţului, din 2003 până în ianuarie 2006, când a devenit premier.
În cea de-a doua speţă, fostul şef al guvernului israelian a fost judecat pentru că ar fi primit în mod ilegal în SUA şi în Israel sute de mii de dolari, în special sub formă de cecuri, din partea lui Morris Talansky, un om de afaceri evreu din America.
În al treilea dosar, supranumit Rishon Tours, după numele unei agenţii de turism de la Ierusalim, Ehud Olmert era acuzat că a obţinut rambursarea preţului unor bilete de călătorie în străinătate în valoare totală de aproximativ 100.000 dolari, pentru el şi familia sa.
În acest scop, Olmert a prezentat instituţiilor statului sau unor organizaţii publice de caritate mai multe facturi pentru aceeaşi călătorie.