Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce e bine să bem lapte

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 10 iulie 2012 ·

Laptele este un aliment complet, deoarece conţine aproape toate componentele esenţiale şi este un element de bază într-o alimentaţie sănătoasă, spun specialiştii.

Laptele conţine apă (87%), proteine (minim 3%), lipide, carbohidraţi, micro şi macroelemente (precum calciu, fosfor, potasiu), bacterii lactice, vitamine (A, D, E, K, B2, B3, B6 şi B12).

"Laptele este unul dintre rarele alimente, dacă nu singurul, în care să fie prezente toate elementele nutritive de bază, în proporţii optime şi cu biodisponibilitate crescută, putând fi eficient utilizate de organism", spune dr. Mihaela Bilic, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice. Potrivit acesteia, corpul unui adult conţine peste 1kg de calciu, 98% din el fiind depozitat în oase de unde se reînnoieste continuu, acest mineral fiind folosit ca agent de neutralizare al tuturor produşilor acizi rezultaţi din metabolism. "Zilnic se consumă 1g de calciu, pierdere care trebuie acoperită prin alimentaţie. Nutriţioniştii au stabilit că o "porţie" de calciu "valorează" 300mg, în concluzie avem nevoie zilnic de trei porţii de calciu, adică aproape 1 gram", spune Mihaela Bilic,

La rândul său, dr. Şerban Damian, nutriţionist sportiv acreditat CIO, Centrul de nutriţie Superfit, spune că "250 ml de lapte în fiecare zi reprezintă o sursă excelentă de calciu, proteine, fosfor, circa 25% din necesarul zilnic de vitamina D şi alţi nutrienţi de bază. Un pahar de lapte îţi aduce în organism 30% din valoarea zilnică necesară de calciu, un mineral care ajută la construirea şi menţinerea structurii oaselor şi dinţilor şi care joacă un rol important în buna funcţionare a structurilor nervoase şi în contracţiile musculare. În plus, proteinele din lapte au o calitate superioară, ceea ce înseamnă că laptele conţine toţi aminoacizii esenţiali funcţionării normale a organismului".

Alături de le

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Analiză: Bugetul Uniunii Europene atinge 200 de miliarde de euro în 2025, dar pe ce se duc banii

Wall-Street.ro acum o ora
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE să îşi î

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°