Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu le-a adus fructe şi apă jurnaliştilor adunaţi la sediul său de campanie

Publicat in Romania Libera, marți 10 iulie 2012 ·

Traian Băsescu le-a adus marţi după masă sticle cu apă şi fructe jurnaliştilor aflaţi în cursul zilei în faţa sediului său de campanie, potrivit Realitatea.net.

După suspendare, Băsescu a adoptat, la fel ca şi în campaniile trecute, o atitudine atentă faţă de reprezentanţii mass-media.

După ce a ieşit în cursul zilei, la volanul Daciei sale Logan, din sediul de campanie, fără a face declaraţii de presă, Băsescu s-a reîntors, în continuare evitând să răspundă întrebărilor politice. El s-a referit la campania pentru referendum comentând doar că trei săptămâni sunt "nimica toată".

Totuşi, preşedintele suspendat a scos din portbagajul autoturismului său sticle cu apă şi pungi cu fructe, pe care le-a dat jurnaliştilor.

"Dorule, vreau şi eu nişte piersici de acolo", s-a adresat el unui membru al staffului său, cerându-i să-i aducă şi lui câteva fructe din cele împărţite ziariştilor.

De altfel, singurele comentarii ale lui Băsescu adresate jurnaliştilor care au aşteptat eventuale declaraţii ale sale la sediul de campanie s-au referit tot la vreme şi starea reprezentaţilor mass-media. "O să fie tare cald, găsiţi-vă un loc unde să staţi mai adăpostiţi", i-a sfătuit Băsescu pe ziarişti în cursul zilei.

Traian Băsescu le-a adus marţi după masă sticle cu apă şi fructe jurnaliştilor aflaţi în cursul zilei în faţa sediului său de campanie, potrivit Realitatea.net.

După suspendare, Băsescu a adoptat, la fel ca şi în campaniile trecute, o atitudine atentă faţă de reprezentanţii mass-media.

După ce a ieşit în cursul zilei, la volanul Daciei sale Logan, din sediul de campanie, fără a face declaraţii de presă, Băsescu s-a reîntors, în continuare evitând să răspundă întrebărilor politice. El s-a referit la campania pentru referendum comentând doar că trei săptămâni sunt "nimica toată".

Totuşi, preşedintele suspendat a scos din port

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 3 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°