UPDATE 15,45. Guvernul precizează, marţi, într-un comunicat, că va respecta decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii referendumului.
‘Guvernul României consideră firească decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii referendumului şi se angajează la respectarea acesteia. Guvernul României consideră că este sarcina Parlamentului să pună cât mai repede în acord legislaţia privind referendumul cu decizia luată astăzi de Curtea Constituţională’, se arată în comunicat.
————————-
UPDATE 15,41. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşă, a declarat, că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat CCR.
Decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind legea referendumului este corectă, coerentă şi importantă, a declarat deputatul Partidului Conservator Sergiu Andon.
‘Decizia de astăzi este, la fel ca şi cele patru decizii din ziua de 9 iulie, o decizie corectă, coerentă şi importantă. E limpede că referendumul pentru demitere va fi valabil cu participarea a 50 la sută plus un alegător din totalul alegătorilor înscrişi în liste şi că demiterea se hotărăşte dacă se votează de majoritatea celor care se prezintă la urne’, a detaliat deputatul PC. Potrivit acestuia, nu există o diferenţă substanţială între reglementarea care a fost marţi analizată de Curte, făcută prin lege, şi cea din ordonanţa de urgenţă emisă ulterior şi intrată în vigoare. Parlamentarul a pledat în context pentru continuarea principiului simetriei juridice.
‘Faptul că avem în Parlament şi o lege şi o ordonanţă este oarecum bizar, dar bizară a fost toată viaţa politică în România din 2004 încoace. Chiar sub acest aspect al reglementărilor paralele, amintesc faptul că am avut la un moment dat două sau chiar trei coduri pe