Construcţia bugetului pe 2013 va include cu siguranţă TVA de 9% la alimente, dacă această măsură nu va fi implementată din acest an, a declarat luni ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la seminarul Mediafax Talks about European Funds.
"Dacă nu va fi în acest an, cu siguranţă construcţia bugetului pe 2013 va începe cu un TVA redus", a spus Constantin.
El a afirmat că măsura pe care trebuie să o aplice statul pentru a combate evaziunea este TVA redusă la produsele alimentare.
"Suntem în discuţii, discutăm zi de zi cu Ministerul de Finanţe şi sper ca după misiunea Fondului Monetar Internaţional din data de 25 iulie să putem să prezentăm un grafic foarte clar de implementare a TVA redus la produsele alimentare, de 9%. Eu personal îmi doresc chiar din acest an, pe două zone, morărit şi panificaţie, să introducem acest TVA redus, pentru că acolo este evaziunea cea mai mare în agricultură", a mai spus ministrul.
Constantin a afirmat, în luna mai, că scăderea TVA la pâine de la 24% la 9% nu va duce, poate, la diminuarea preţului, dar va micşora evaziunea ficală cu 15-20%.
Reprezentanţii FMI au afirmat atunci că reducerea TVA pentru anumite sectoare sau produse nu are efecte benefice pentru consumatori, întrucât duce adeseori la evaziune, iar FMI nu încurajează, ca principiu, cotele diferenţiate de TVA.
Premierul Victor Ponta declara, tot în luna mai, că împreună cu ministrul Agriculturii a început să facă "toate presiunile" asupra ministrului de Finanţe, pentru introducerea începând cu anul viitor a unei scheme în care 15% din TVA plătită la alimente să fie restituită producătorului care vinde în mod legal.
Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, susţine că o eventuală reducere a taxei la alimente va fi decisă după alegerile din toamnă.