În legea aflată în dezbatere publică se propune ca angajatorii să achite o contribuţie mai consistentă. Sursa: AGERPRES
Noua lege a Sănătăţii, propusă de minister, propune creşterea contribuţiei la sănătate pentru angajatori.
Mai exact, în articolul 154 legea prevede plata contribuţie astfel: 5,5% pentru asigurat; 5,2% pentru angajator, valoarea acestei contribuţii nu poate fi mai mică decât 5,2% aplicată la un salariu de mediu brut pe ţară, lunar, pentru fiecare angajat. Asta înseamnă că acei angajatori care plătesc în acest moment la nivelul salariului minim pe economie (700 de lei) vor plăti la salariu mediu (2.200 de lei).
"Nu mi se pare o măsură potrivită. În textul iniţial discutat nu era prevăzut aşa ceva. Este o prevedere introdusă pe şest. Consider că e nedrept pentru angajatori, iar aceştia vor pune presiune pe angajaţi. În plus, va înflori munca la negru", comentează Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.
Contribuţia s-ar dubla
La rândul lui, Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România crede că o astfel de măsură e total neavenită şi va afecta puternic mai ales microîntreprinderile: "Este un factor de faliment. Propunerea noastră e ca prevederea să fie diferenţiată, pentru firmele mari, care îşi pot permite, dar nu pentru IMM. Până acum cheltuielile la sănătate erau de 5.2%, vor ajunge la 10-11%, ceea ce nu au cum să suporte".
Bani de acasă pentru hrana bolnavilor
Din luna august, Ministerul Sănătăţii vrea să schimbe valoarea alocaţiilor de hrană pentru cei internaţi în spitalele publice.
Într-o propunere de hotărârea de guvern se stipulează ca baremul alocaţiilor să crească de la 13 la 17 lei pentru adulţi şi de la 14,5 la 16 lei pentru copii (variantele maxime). Banii pentru creşteri pot fi suportaţi inclusiv din