În prima zi a anului 1912, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion C. Bacalbaşa, s-a pomenit în biroul său cu actorul Aristide Demetriade (1872-1930), societar al teatrului, care i-a pus dinainte demisia sa. Cum şi-a motivat gestul temperamentalul actor – de la naşterea căruia se împlinesc astăzi exact 140 de ani – aflăm dintr-o pagină a revistei “Rampa”: “Am cerut să joc şi eu pe Hamlet alături de ceilalţi doi (C. Nottara şi Tony Bulandra – n.n.), indiferent dacă voi juca întâiul, al doilea sau al treilea (…). Am fost însă refuzat. Atunci mi-am dat demisia pe ziua de 1 ianuarie 1912 şi am avut grijă să o înregistrez ca să nu poată fi dată uitării...”.

Disputa pentru rolul lui Hamlet dura între cei doi, director şi societar, din decembrie 1911, pe când erau în toi repetiţiile tânărului Tony Bulandra, pentru rolul al cărui titular, de ceva vreme, la Naţionalul bucureştean, era mai experimentatul C. Nottara. Bacalbaşa nu înţelegea rosturile unui spectacol cu trei actori în acelaşi unic rol principal. Însă demisia lui Demetriade şi, mai cu seamă, reacţia lui publică, prin apelul la singurul cotidian al artei spectacolului din acea vreme, îl conving pe director să convoace “comitetele” Teatrului Naţional, care decid că e loc şi pentru Aristide Demetriade în Hamlet. Se redactează pe loc un “răspuns”, pe care îl citează, într-una dintre cărţile sale, şi istoricul de teatru Ionuţ Niculescu, actualul director al Muzeului TNB: “Sper, domnule societar, că veţi renunţa la demisiune, mai ales că dorinţa dvs. de a juca Hamlet vi s-a comunicat că va fi satisfăcută în stagiunea viitoare”.

Cel dintâi spectacol cu Aristide Demetriade în rolul nordicului prinţ damnat, deşi nu a fost, tehnic vorbind, o premieră, a avut valoarea uneia. Primul spectacol al lui Bulandra în rolul lui Hamlet, în februarie 1912, fusese primit cu cronici rezervate. Tânărul actor nu “v