Traian Basescu si-a ales adversarul. A sarit la gatul celui mai reprezentativ, dar si celui mai vulnerabil dintre adversari. Luptandu-se impotriva unor valuri cum nici „Biruinta” nu a infruntat in tineretile sale, presedintele suspendat s-a agatat de gatul lui Ponta si nu-i va mai da drumul. Ori ma salvez eu, ori murim impreuna. S-a prins de beregata lui Ponta cu forta si disperarea unui inecat. Asta e intrecerea, miza e libertatea. La arme nu exista limite si nici conventii.

In mod normal, tinta presedintelui ar fi trebuit sa fie poporul. Stie insa ca dupa ce l-a abandonat, pentru a salva statul din criza, si dupa ce i-a explicat cu mult cinism ca din propria vina e sarac si prost dotat, e imposibil sa-l mai recucereasca. Si cum in fata lui Crin Antonescu a pierdut batalia inca din 2009, veriga cea mai slaba i se pare a fi premierul, din care Basescu va face personificarea raului in sine – o otrava pentru viitor.

Asta e trofeul cu care spera sa isi castige ultima batalie a vietii. Va incerca sa arate ca in spatele lui Ponta si al USL se piteste o mizerie si mai mare decat cea dovedita de partidul sau. E calea prin care presedintele spera sa bage spaima in popor si sa-l convinga ca lasandu-se pe mana USL se sinucide. Este campania urii, a terorii intelectuale si a fricii existentiale. Ponta va fi adus in situatia de a-si da demisia cu bucurie, daca va vrea sa aiba certitudinea demiterii lui Traian Basescu.

Probabil nimic nu il innebuneste mai rau pe fostul comandant de nava decat gandul ca Ponta ar putea fi socotit vreodata ‘calaul’ sau, omul care l-a scos din politica pe el, eternul invingator. Insa chiar daca Ponta nu isi va da demisia, ca sa netezeasca drumul demiterii, tot va iesi din confruntare cu imaginea terci. Cu un picior in groapa Marianelor, Basescu va avea grija macar sa se distruga reciproc. Tot e mai oborabil decat ipostaza de unic