Efortul României de a adera la spaţiul Schengen, chiar dacă a fost tărăgănat, cel puţin la nivelul anului 2010, a fost consistent. Au fost cheltuiţi aproape un miliard de euro, din care cca. 600 de milioane au fost bani de la Uniunea Europeană. Iar contribuţia noastră financiară a fost şi ea considerabilă, a fost scump. Ar fi trebui să fim în Schengen începând cu luna martie 2011 dar nu am intrat pentru că am avut şi avem probleme cu justiţia şi cu statul de drept. Mai multe State Membre, în frunte cu Olanda, au vrut să se asigure că reformele din justiţie sunt ireversibile. Lucrurile avansau iar cei care aveau îndoieli, în trecerea timpului, rămâneau fără argumente.

Acum au argumente. Acapararea puterii de către USL prin mijloace din afara uzanţelor democratice şi forţând limitele constituţionale reprezintă muniţie serioasă în bătălia argumentelor pe această temă.  Munca de ani de zile a Ministerului de Interne (pe partea tehnică) şi a Ministerului de Externe (pe partea diplomatică) a fost în zadar. Mă aştept la un raport pe justiţie (în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare – MCV) extrem de dur la adresa României.

Îmi aduc aminte cum, stând mai prost decât noi în drumul spre Shengen, Bulgaria îşi utiliza canalele diplomatice la maxim pentru a-i convinge pe oficialii europeni şi români să nu se decupleze de România în cadrul acestui proces. Astăzi, din oficiu, Comisia Europeană analizează posibilitatea monitorizării separate pe justiție a României şi Bulgariei. Jalnic pentru noi.

Cu toată opoziţia României (prin Ministerul de Justiţie), MCV-ul s-a dovedit a fi un mecanism flexibil şi cu viaţă proprie. Statele Membre au simţit că cele două ţări pot crea probleme dacă nu-şi rezolvă reformele din justiţie şi l-au creionat aşa cum se vedeau lucrurile anterior anului 2007. Dar nu avut reţineri, ca prin mijloace politice (la nivelul Consiliulu