Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCR: Parlamentul a ignorat articole de lege, în cazul suspendării lui Traian Băsescu

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 iulie 2012 ·

Curtea Constituţională a României (CCR) arată, în motivarea deciziei privind conflictul reclamat de Traian Băsescu, că doar Parlamentul poate hotărî suspendarea preşedintelui, având dată această putere, iar odată declanşată procedura parlamentară de suspendare din funcţie a preşedintelui, potrivit Constituţiei, aceasta nu poate fi oprită, potrivit Agerpres. Pe de altă parte, Curtea arată că Parlamentul a ignorat "cu bună ştiinţă" acel articol din Constituţie care spune că preşedintele poate fi suspendat doar pentru "săvârşirea unor fapte grave".

CCR a dat publicităţii miercuri, pe site-ul instituţiei, motivarea deciziei din 9 iulie prin care a respins ca inadmisibilă cererea lui Traian Băsescu de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre el şi Parlament ca urmare a suspendării sale din funcţie.

"Chiar dacă s-ar considera că numai Curtea Constituţională, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, prevăzut de normele constituţionale ale art.142 alin.(1), poate califica faptele imputate preşedintelui ca fiind sau nu fapte grave de încălcare a Constituţiei, Parlamentul nu poate fi împiedicat în exercitarea dreptului de a suspenda sau nu din funcţie pe preşedinte, indiferent de avizul pozitiv sau negativ al Curţii, aviz care are un caracter strict consultativ. În cadrul procedurii de suspendare a preşedintelui reglementată de art. 95 din Constituţie, rolul Curţii Constituţionale încetează odată cu emiterea avizului consultativ. Efectele suspendării constau în întreruperea mandatului prezidenţial până la validarea rezultatului referendumului de către Curtea Constituţională", susţin judecătorii constituţionali.

Curtea arată că, în jurisprudenţa sa, concretizată prin decizia din 28 ianuarie 2005, a statuat că un conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice presupune "acte sau acţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 3 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum o ora
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 3 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 9 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 4 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 9 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 3 ore
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°