Băsescu se pregăteşte să intre din nou în ring, pentru a-l înfrunta pe duşmanul său de moarte: poporul român. Un duşman pe care nu a vrut să îl ucidă oricum, dintr-un glonţ bine ţintit, ci în chinuri groaznice. De data asta, cred că încarnarea diavolului va ieşi destul de şifonată, fiindcă lumea are pata pusă pe el. E tot ce merită această fiinţă, creată pentru a urî.

Se speculează că miza suspendării acestei caricaturi de preşedinte e scoaterea lui Năstase de la puşcărie. Dacă e să speculez şi eu, dar pe dos, miza cramponării sale de scaunul prezidenţial e să nu intre la puşcărie el şi compania. Gândiţi-vă o clipă numai cum i-ar sta Elenei Udrea iubindu-se pătimaş, într-o celulă răcoroasă, cu un baton vârtos de salam sau, cum pare dânsa mai nesătulă, de parizer...

Apropo însă de ura purtată lui Năstase, aceasta are origini adânci. Îmi amintesc de primele semne etalate de proasta educaţie a celui care avea să devină preşedintele ţării noastre. În 2000, primarul capitalei, Traian Băsescu, şi-a aplecat niţel atenţia şi comentariile de neam prost spre posteriorul din patrimoniul lui Adrian Năstase. Posterior întrebuinţat – după cum glăsuia zvonul – pentru activităţi sexuale între bărbaţi.

La miştourile ordinare ce i-au fost adresate, Adrian a reacţionat de parcă şi-ar fi aşezat ultragiatele buci pe o pioneză imensă, ameninţându-l pe nea Traian cu cremenalul. Dar acţiunea a fost lăsată curând baltă.

Gândindu-ne acuma, rău a procedat Năstase, fiindcă respectivele cuvinte maidaneze meritau o pedeapsă, ceea ce ar fi constituit o lecţie pentru mulţi alţii din soiul Băsescu. Dar poate că Năstase a renunţat tocmai fiindcă ştia că îl aşteaptă alte necazuri cu justiţia, mult mai serioase ca alea legate de unul din orificiile sale.

Altceva este grav: şi dacă Năstase ar fi pe invers, cu ce ne-ar deranja ? Gândiţi-vă o clipă cum preşedintele une